anoTimp sterp

”În după-amiaza clară și amplă, cât plictisul,
când lănciile verii toride-s sfărâmate,
fantasmă-nchipuită de umbre-mi era visu”

– Orizont, António Machado

și citesc, ¡ iar, ALEXIS ZORBA- Nikos Kazantzakis

nu mai am nevoie de întreg

este o joacă de-a ”unde se deschide acolo vei fi”

pag.183 (ediția E.L.U.- 1969- tr.Marcel Aderca) :

Ritmul infailibil al anului, roata în veșnică mișcare a lumii, cele patru fețe ale pămîntului care, una după alta, sînt luminate de soare, viața care se duce, toate acestea mă umpleau iarăși de-o neliniște chinuitoare. Răsuna din nou în mine, o dată cu țipătul cocorilor, înfiorătorul avertisment că viața asta e unică pentru om, că nu există alta, și că tot ce constituie prilej de bucurie numai aici putem dobîndi. Că n-o să ne mai fie dat, în vecii vecilor, nici un alt prilej.