lacrimile pietrelor

În insula uneori locuită ce suntem,
sunt nopţi, şi deznoptări şi zori, când nu-i nevoie să murim.
Atunci ştim tot despre ce a fost şi despre ce va fi.
Lumea apare definitiv explicată,
ne umplem de seninătate, iar vorbele singure se traduc.

Apucăm şi înălţăm în mâni un pumn de ţărână. Cu blândeţe.
În el se cuprinde tot adevărul suportabil: conturul, voinţa şi limitele.
Atunci putem zice că suntem liberi,
cu pacea şi surâsul celui ce se recunoaşte,
revenit din periplul său în jurul lumii,
energizat, pentru că s-a nutrit cu suflet până în măduva lui.

Să liberăm încet pământul. Să-i liberăm încet minunile:
apa, piatra, rădăcinile.
Viaţa e deocamdată fiecare dintre noi.
Asta e suficient.

Jose Saramago

ÎNGRIJORATĂ nu (mai) sînt,, dacă mă întrebi îți răspund așa cum am făcut-O mereu: întrebările sînt doar căpușerile răspunsurilor.. dragilor.. cînd o să conștientizați că răspunsurile sunt acelea care nasc întrebări

naivi și frumoși.. vă întrebați

dragi neînsemnați însemnați fiind și rotitor aceiași..

știu că-i aiurea să am încredere și nici nu am, avînd¡, calea mea era drum pe cînd eu nu eram niciunde cașicînd

pătratele sînt acelea care vă răspund

unicele, rotitoare, pătrate.. taceri.. CUBURI ..

DESFACEȚI, ALCĂTUIȚI, pietrele plîng ..

învingînd ¿

„ nisip purtat de vînt”

♠♥

Anunțuri

18 gânduri despre “lacrimile pietrelor

  1. „Viata noastra devine din ce in ce mai mult o viata virtuala si nu am trait niciodata in asa masura ca acum in ceea ce Platon si-a imaginat ca este ” pestera”: locul unde oamenii stau, privind drept inainte, spre un perete pe care se perinda umbre, confundand aceste umbre cu realitatea”(Jose Saramago)

  2. Draga CELLA, inca mai sunt chiar daca nu-s auzita si vazuta pe aici.Uneori ni se arata ca trebuie sa ne luam o vacanta din virtual si sa ne traim viata asa cum e ea:grea si amara.Am trecut pe la tine sa te salut si sa-ti transmit ganduri bune.

  3. Mi-ai adus aminte de cantecul Tatianei Stepa despre „pietre-n cale, numai pietre”… :) Pietrele nu cad nicicând, numai noi cădem sub pietre, ca circarii pe sub sârmă, de orgolii traşi pe sfoară.

  4. și Tatiana și Alifantis și ,, eu
    cu Dumnezeul Pietrelor pe drumul apelor mereu
    apa sapă piatra, piatra mută apa, apa pietrelor nisip, nisipul apei împietrit

    Lucian Blaga – Cîntec în noapte

    pietrele-n cale, mereu pietre.
    Nime-n beznă nu mă-ndreaptă.
    Pîn’ la tine nici o piatră
    nu mai vrea să-mi fie treaptă.

    Pietre sunt și iarăși pietre.
    Pe poteca mea de dor,
    greu se lasă, greu se lasă
    Dumnezeul pietrelor.

    Lung e drumul, ceasul lung.
    Rogu-mă, mă rog într-una,
    noaptea să-mi ajute luna
    pîn’ la tine sa ajung.

  5. Cata frumusete se ascunde in lumea minerala ! … culorile pietrelor din fotografie m-au teleportat departe in spatiu si timp.

    1. e rostul lor și-al nostru
      aproape de mine o localitate se numește Roșia
      cînd ”am probleme” merg acolo și stau pe malul apei (pietrele sunt roșii).. dar nu mai sunt acolo
      rosia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s