piano, „poezia îmi va fura moartea”*

foto Frederic Clery

Să cauţi blîndeţea în lucrurile pe care nu le-ai cunoscut niciodată, mereu blîndeţea necerută, mereu spre niciodată să vrei să fi fost doar o adiere pe-o frunte plecată de poveri omeneşti

chiar nu ne poate opri nimic din alegerile noastre greşite şi retorice, mereu răspîntii- ori uşi- ori lacăte la glezne…

ce-ar fi fost dacă- ori daCĂ- ori că dacă

ce statornici suntem în a ne clădi nefericirile din material solid şi trainic: ba tu!, eu?, niciodată…

… ‘vinovăţia‘ este blîndeţea necerută şi necăutată în lucrurile pe care nu le-ai cunoscut niciodată

Femeie care te acordezi cu gura poetului, acest torent de mâl senin, tu care, pe când era doar o sămânţă captivă de lup neliniştit, l-ai învăţat tandreţea pereţilor înalţi neteziţi de numele tău (hectare de Paris, pântec de frumuseţe, focul meu urcă sub rochiile tale de fugă). Femeie care dormi în polenul florilor, depune pe orgoliul lui chiciura ta de medium nelimitat, ca el să rămână până la ora bălăriilor de oseminte bărbatul care pentru a te adora mai mult îţi amână la nesfârşit în tine vestirea naşterii, pumnul durerii, orizontul biruinţei lui.

(Era noapte. Stăteam întinşi sub marele stejar de lacrimi. Greierul cânta. Cum de ştia, singuratic, că pământul n-avea să moară, că noi, copiii fără lumină, o să vorbim curând ?)

––––––

* presupun că nu ar trebui decît să tac… veşnic. n-am nimic ‘de zis’

Gellu Naum, traducînd din René Char 

–––––

O dragoste a cărei gură e un buchet de ceţuri,

Se naşte şi dispare.

Un vânător va merge în urmărire ei, pândarul va afla,

Şi amândoi, curând, se vor urî, apoi, toţi trei cu ură se vor blestema.

Afară e ger, frunza trece prin pom.

Poate vei înţelege, cîndva, afaramea nu există, nici siguranţa învăluirii în căldură

cîntă-mi ceva, mi-au obosit clapele de-atîtea colburi…