antEmotto, repetat… A(dică) repetitiv?:
doamne ce prăpădiţi suntem şi ce ne mai iubim” – Gellu Naum – răspântia
Puţine certitudini străbat prin părelnica încîlceală (A) unui timp mereu constant cu el însuşi
atunci cînd adorm ştiu doar că de partea cealaltă a nopţii este dimineaţa ta
dovadă?
mi-am dorit mereu să fiu eclipsă fără să par a şti că tu n-ai crezut niciodată în mitul androginului
Umbra unui nor aleargă.
Goana ţine spre-un străfund.
Văi de aur mă îndeamnă
cum mi-e felul să-i răspund.
Umbra m-a cuprins deodată.
Cîte gînduri mă pătrund!
Înţelesuri – nenţelesuri
mi se-arată, mi se-ascund.
Călătoare şi răzleaţă –
umbra e de nor rotund.
Dar ce grea e! Colo-n ape
ea cazu pîna la prund.
Ca un freamăt mi-e aleanul
unde merg şi unde sunt.
Din înalt îmi ţine norul
lung, ah, lung, ison profund.
În cutreierul prin spaţii
cari în altele raspund,
cînte el ce în neştire
mie însumi eu mi-ascund.
te rugam cu cerul şi pămîntul, cu viaţa şi cu neviaţa din ea să exişti
tu, nu…
fotografiind scurtCIRCUITE uit să plîng
lacrimele sunt proaste conducătoare de viaţă
ce faC?, prăsesc afecte
bine!, ştii tu
______________
*Lucian Blaga
*poate… Eliade
Lacrimile sunt proaste conducatoare de viata…Cella, nu mai stiu daca am fost vreodata poet, oricum, citind ce scrii tu, nu mai sint.
eşti!, asta-i şi sigur şi ‘probat’
ce linişte mi-aduce neuitarea ta
nu ştiu mulţumi decît întîmplării în care nu cred, lacrimele sunt adevărul pe care nu am (şi nu vreau) cum să-l neg ori ascund
cînd el a plecat acasa lui şi am rămas în însingurare am învăţat lecţia despre care scriu: viaţa se trăieşte ‘moartea’ doar , nouă oamenilor, ni se (a)pare