Marcel Munteanu– Cămaşă cu rădăcini
Cine plânge acuma, undeva pe lume,
plânge fără temei pe lume
mă plânge pe mine.
Cine râde-acuma, undeva în noapte,
râde fără temei în noapte,
râde de mine.
Cine umblă-acuma, undeva pe lume,
umblă fără temei pe lume,
vine spre mine.
Cine moare-acuma, undeva pe lume,
moare fără temei pe lume,
priveşte la mine.
R.M.Rilke (tr. Şt.A.Doinaş)
***
Pune-ţi cămeşă curată de mire- eu am să te îmbrăţişez mereu în nenuntire
cununa deasupra adîncului noi or ţine-o furtunile
ochilor mari şi minunaţi,
lucind adînc, himeric,
ca două patimi fără saţ
şi pline de-ntuneric *
avea vom casă şi-ostoire doar în îmbrăţişări rotunde plutind
neîntîmplata, nuntă-a noastră, n-are cum fi legată prin rădăcini de pămînt
leneşrĂu's Blog ? 
Frumoase versuri…..
O zi linistita!
mAEŞTRII şi umila (de) eu îţi mulţumim din adînc de rădăcini, numai bine îţi dorim
Minunate versuri! O zi faina Cella!
aşa să fie, prieten drag, numai bine
Și eu am tot mers până acum pe un prea lung drum, iar acum, caut, sleit, cu mâna streașină la ochi să văd dacă a mai rămas ceva din el. De aceea apreciez la alții ceea ce îmi lipsește mie, tăria de a obosi.
aparenţele înşală mereu şi la ei şi la tine, poate, drumurile-s cele mai ‘aparenţe spurcate’ prea multe urme pe ele… mai mereu în zadar încrucişate