Marcel Munteanu- Cămaşă cu rădăcini
Cine plânge acuma, undeva pe lume,
plânge fără temei pe lume
mă plânge pe mine.
Cine râde-acuma, undeva în noapte,
râde fără temei în noapte,
râde de mine.
Cine umblă-acuma, undeva pe lume,
umblă fără temei pe lume,
vine spre mine.
Cine moare-acuma, undeva pe lume,
moare fără temei pe lume,
priveşte la mine.
R.M.Rilke (tr. Şt.A.Doinaş)
***
Pune-ţi cămeşă curată de mire- eu am să te îmbrăţişez mereu în nenuntire
cununa deasupra adîncului noi or ţine-o furtunile
ochilor mari şi minunaţi,
lucind adînc, himeric,
ca două patimi fără saţ
şi pline de-ntuneric *
avea vom casă şi-ostoire doar în îmbrăţişări rotunde plutind
neîntîmplata, nuntă-a noastră, n-are cum fi legată prin rădăcini de pămînt
Frumoase versuri…..
O zi linistita!
mAEŞTRII şi umila (de) eu îţi mulţumim din adînc de rădăcini, numai bine îţi dorim
Minunate versuri! O zi faina Cella!
aşa să fie, prieten drag, numai bine
Pingback: Baba Florica (reluare) | Blogul lui Nea Costache
Și eu am tot mers până acum pe un prea lung drum, iar acum, caut, sleit, cu mâna streașină la ochi să văd dacă a mai rămas ceva din el. De aceea apreciez la alții ceea ce îmi lipsește mie, tăria de a obosi.
aparenţele înşală mereu şi la ei şi la tine, poate, drumurile-s cele mai ‘aparenţe spurcate’ prea multe urme pe ele… mai mereu în zadar încrucişate
Pingback: Decalog « lunapatrata
Pingback: Mancipatu | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Sorin Ilieşiu îi cere demisia lui Băsescu | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Miercurea fără cuvinte | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Nu îi iertaţi! | Blogul lui Nea Costache