taceri pre-A-medi-A-tate

Marcel MunteanuCămaşă cu rădăcini

Cine plânge acuma, undeva pe lume,
plânge fără temei pe lume
mă plânge pe mine.

Cine râde-acuma, undeva în noapte,
râde fără temei în noapte,
râde de mine.

Cine umblă-acuma, undeva pe lume,
umblă fără temei pe lume,
vine spre mine.

Cine moare-acuma, undeva pe lume,
moare fără temei pe lume,
priveşte la mine.

R.M.Rilke (tr. Şt.A.Doinaş)

***

Pune-ţi cămeşă curată de mire- eu am să te îmbrăţişez mereu în nenuntire

cununa deasupra adîncului noi or ţine-o furtunile

ochilor mari şi minunaţi,

lucind adînc, himeric,

ca două patimi fără saţ

şi pline de-ntuneric *

avea vom casă şi-ostoire doar în îmbrăţişări rotunde plutind

neîntîmplata, nuntă-a noastră, n-are cum fi legată prin rădăcini de pămînt 

Anunțuri

12 gânduri despre “taceri pre-A-medi-A-tate

  1. Și eu am tot mers până acum pe un prea lung drum, iar acum, caut, sleit, cu mâna streașină la ochi să văd dacă a mai rămas ceva din el. De aceea apreciez la alții ceea ce îmi lipsește mie, tăria de a obosi.

    1. aparenţele înşală mereu şi la ei şi la tine, poate, drumurile-s cele mai ‘aparenţe spurcate’ prea multe urme pe ele… mai mereu în zadar încrucişate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s