alfabet, nevorbirii

Era în(tre) noi  un loc nesfîrşit un ceva fărădeînceput şi fărădecapăt

şi cei ce ştiau nuştiucum aduceau în pumni ape şi nisipuri şi necuvinte şi multe alte nuştiucumuri  din fărădeînceputurile  fărădesfîrşiturilor să-l umple şi netezească şi să-i alcătuiască forme

de ce fac asta, gabriel, şi de ce ne caută şi ne vor alcătuiţi?, cine sunt ei, gabriel, şi noi cum?

să le spunem nu-i îngăduit…

puteam să-i lăsăm să treacă aşa cum am făcut cu nesfîrşit de alţii înaintea lor

aşa cum vom face cu acei-A-(lalţii) care

le vor urma?

de ce am tăcut, lăsîndu-i, de ce am îngăduit Alfabetul?

poate nu a fost nicicînd o opţiune şi noi i-am plîns mereu pe nemuritori şi adînc durere în carneane

singurătatea lor… gabriel

Nimic nu se naşte în carne,
chiar dacă ochii slabi văd altfel. Cel care
va plînge se va bucura de plînsul lui
şi se va face îmblînzitor de păsări. Iar acela care
rîde nu se va folosi de rîsul lui, căci nimic
nu se naşte din bucurie, chiar dacă cei mici
o fugăresc toată ziua!

Vremea robiei e primăvară pentru sufletele
celor care le au!

– Adrian Suciu –