ST. PATRICK DAY:)

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

(Tudor Arghezi)

‘

– nU, Nu, NU?

– Da, dA, DA?

– hmmm… poate Na, ori An, ori Ud, ori Du

– îhîm… ori aN, ori nA, ori Ud

– bine, zi tu!

– bine, fie Unda, vrei?

– eee… de ce nu Duna?

– of! iar? de ce nu Adun?

– deştept eşti tu… e ziua aNcăI

– deştept eşti tu, e ziua IrLanDeI!

– AzI?

– IeRi, azi, mâine. AZI, mă dA

– atunci e O.H., hAi la o BeRe

– bA e O.K.,hAI

– BAGĂ PINGURI înainte de a închide

– îhm, acu’ da’ numa’ lu’ VANIA şi lui CAIUS

– problema ta, vezi tu da’ dă-i un s.m.s. lu’ aia cu gărgăriţă riţă să ne ţină spate la birou

– acu’! tot fraierelile obişnuite? nu să prinde?

– ba Da, mă, da’ nu-i pasă, e masochistă aşa că bagă grosiere nU o ierta

– tot io, bă? tot io?

– nu uita, unu’ cu vorbe la juma’ cu ce frumoasă ejti şi cât te ubesc primavera, primavera şi versete şi pozici colorate

– da, mă ştiu, juma’ cuvânt juma poză cu emoticon să înţeleagă în dodii şi io să am retragerea

– deci? vii azi, ori ce?

– DA!, bă, NU DA!

– DAN{[(U)S] !?}

close.

Am trecut pe stradă fără de nădejde

Şi în ochi ninsoarea scânteia,

Biciuit de viscol sufeream câineşte

Şi-am văzut lumină la fereastra ta.

Şi-aş fi vrut desigur şi să-ţi fie bine.

Şi-aş fi vrut desigur şi să-ţi fie rău,

Ştiu că la veioză mă citeai pe mine

Ca să descifrezi destinul tău.

Tu, plângând în casă, eu – plângând afară,

Sanctităţi de lacrimă eram,

Dacă-aş fi ştiut c-o să te doară

Îţi dădeam c-un bulgăre în geam.

Ce mai faci, iubito? Ce mai zici de toate?

Nu-i aşa că rezistăm frumos,

Conservând orgoliu şi singurătate

Tu, la geam cu lampă, eu, în geruri, jos?

Mai coboară totuşi de lângă fereastră

S-o pornim prin viscole înot,

Şi să ne-amintim iubirea noastră

Şi că poate n-am murit de tot.

(Adrian Păunescu- Fereastra)