înturnează-mi vorba, poartă

 

 

când ai mai mulţi morţi

decât vii

oamenii nu se mai miră

că eşti cu capul

în nori.

Marius Aldea

 

*

apoi închide’ mi’ te’ n  molcom drum…  şi… taci (‘mi)

pe totdeauna‘mi

şi

pe ursita‘ mi necrezut‘A(‘mi) me’a

A

Suflete’n pătratul zilei se conjugă,
Paşii lor sunt muzici, imnurile – rugă.

Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare,
Vindecă de noapte steaua’n tremurare.

Pe slujite vinuri frimitură-i astru’.
Munţii’n Spirit, lucruri într’un Pod albastru.
Raiuri divulgate! Îngerii trimeşi
Fulgeră Sodomei fructul de măceş.

– Ion Barbu –

am să mă întreb, mereu, de ce e cratima -unică- acolo ?

‘firmitură-i’

25 de gânduri despre “înturnează-mi vorba, poartă

  1. Mod

    Te smulgi cu zugrăviţii, scris în zid
    La gama turlelor acelor locuri,
    Întreci oraşul pietrei, limpezit
    De roua harului arzând pe blocuri,

    O ceasuri verticale, frunţi târzii!
    Cer simplu, timpul. Dimensiunea, două;
    Iar sufletul impur, în calorii,
    Şi ochiul, unghi şi lumea-aceasta – nouă.

    – Înaltă-n vânt te frângi, să mă aştern
    O, iarba mea din toate mai frumoasă.
    Noroasă pata-aceasta de infern!
    Dar ceasul – sus; trec valea răcoroasă.

    Tot Ion Barbu

    Şi cu mai multe cratime, dacă asta contează, dar nu cred, sau nu contează prea mult!

    1. nu, nu contează… doar, cĂ …
      pot face, uneori, diferenţa între prezent şi trecut
      acolo unde viitorul nu există niciodată

      III.
      Uite, ia a treia cheie,
      Vâr-o-în broasca – Astartee ! –
      Şi întoarce-o de un grad
      Unui timp retrograd.
      Trage porţile ce ard

      Că intrăm
      Să ospătăm
      În cămara Soarelui
      Marelui
      Nun şi stea

      Abur verde să ne dea,
      Din căldări de mari lactee,
      La surpări de curcubee,
      – În Firida ce scântee
      eteree

  2. …sau, potenţial, există şi viitor…

    Increat

    Cu Treptele supui văditei gale
    Sfânt jocul în speranţă, de pe sund,
    Treci pietrele apunerii egale
    Supt văile respinse, ce nu sunt.

    Ţi-e inima la vârste viitoare
    Ca şarpele pe muzici înnodat,
    Rotit de două ori la mărul-soare,
    În minutare-aprins – şi încrestat

    1. orice(ul), pare, posibil

      Te smulgi cu zugrăviţii, scris în zid,
      La gama turlelor acelor locuri,
      Întreci oraşul pietrei, limpezit
      De roua harului arzând pe blocuri.

  3. mersi de „sfoara-n tara” draga cella

    o mica observatie, l-am vazut in blogroll-ul dumitale pe aleksandar stoicovici (tu l-ai trecut staicovici). o zi frumoasa.

  4. Să știi că-mi era dor de Marius și poezia lui.
    ”Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare,
    Vindecă de noapte steaua’n tremurare.”
    …iar asta mă dă gata. Mereu mi-a plăcut.

  5. …și tot Ion Barbu:

    Dar murmurul, acord eternizat,
    Neîncetat marirea ta o plînge;
    Si-ntregul tau trecut, pietrificat,
    În unda potolita se rasfrînge.

    Poezie….nu poet! ? Cum spui tu…

    1. inimile sunt case temătoare locuite de fiinţe ciudate
      fîl-fîl- fîlll … perdelele prin gîndurile lor mansardate
      au, uneori, uşi batante
      zăvoare nu-şi pun … poate 9.999 lăcate
      frici de ierburile fiarei nesărutate
      pedinlăuntrul poate fi ‘delaovreme(a) doar noapte :(

  6. Stii ce se-ntampla? Stai si te-ntrebi: sa spun? sa ma vorbesc? sa zgudui poarta din tacerea-i inteleapta sau parsiva? daca-mi va fura cuvantul si va incepe sa se spuna-n locul meu? e binevoitoare? ma va lasa sa-mi trec macar o soapta dincolo, spre cunostinta cu necunoscutul?…
    Cu capul in nori… de prea multi morti… asta mi-a placut teribil, ma bucur sa-l descopar pe poet :)

Lasă un răspuns către CELLA Anulează răspunsul