Picasso
Celor ce ştiu dece şi acelora care, încă, … caută… perfecţiunea şi armonia
de
inexistenţe
Se ia o bucată de piatră
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
din vol „Opere imperfecte” (1979)
ascultă-l pe NICHITA, eu… nu mai sunt
Mi-a plcut mult.
Mai presus de mine[sub] from Anti Iluzii on Vimeo.
Urmăresc de azi dimineaţă postarea aceasta care văd că evoluează în timp şi în spaţiu şi asta dovedeşte că eşti şi vei fi!
Tare nesuferit trebuie să fiu deoarece am mereu ceva de comentat! Spre îndulcire trimit şi eu ce am găsit: un link la câteva ilustraţii de Sorin Dumitrescu la prima ediţie din 1979 (coperta + încă două)
http://liftingshadows.wordpress.com/2011/04/19/operele-imperfecte/
vaaaaaaaaaaaaaaiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
ce MINUNE!, mare mulţumesc, splendidă
nici nu ştii ce dreptate ai cu ‘evoluţia’ … ‘imobilizată’ fiind … nu-s
ui’ ce fac… cam atîta pot … halesc fractali
Vanand dimensiunea ascunsa from Anti Iluzii on Vimeo.