ridică-te şi umblă

Hieronymus Bosch– Christ Carrying the Cross

Tot mai rar ne întîlnim în gînduri. Tot mai puţin te pomenesc în rugăciuni. Numele tău şi atît. Stau în amintiri aşa cum nu îmi place să o fac. Prizonieră. Şi, nu, nu îmi e bine. Împrejurul strînge iar gheaţa, ştim, arde. Copca prezentului e mititică şi fragilă, îngheţul ameninţă a împămîntenirea înlăuntrului. Nu respir bine, e prea pur oxigenul, am răni în inspirări şi răni şi mai mari cînd expir. Alunec tot mai des deşi nu mă mişc din loc. Şi tu ştii. Şi tu nu mă poţi ridica. Trebuie să-mi ridic mîinile încărcate de gheţa florilor, să-mi prind genunchii în atele de ţurţuri, să păşesc zăpezile zăvoadelor.

Trebuie să trăiesc. Zăpezilor şi mie. Ţie, mai ales. Trebuiesc.

Doamne, în ce lume ?

Cineva auzea numai ce-i spunea motoraşul plasat în ureche cu un şnur frumuşel peste reverul hainei altul ţinea motoraşul între dinţi vorbea cu motoraşul între dinţi spunea aşa şi pe dincolo şi celălalt auzea numai ce-i spunea motoraşul

Gellu Naum- căldura glaciară