hoinăreală

acolo era doar aceea şi acela care-i credea ei. adică doar ea

Legăturile ei cu lumea erau precare. Trecea prelingîndu-se pe ziduri mai mult umbră decît fiinţă. Se temea, cumva, să nu fie băgată în seamă şi zgomotele ori lumina îi făceau rău. Un rău inexplicabil. Ceva ce nu ştia de cînd şi cum venise. Parcă de nicăieri şi dintotdeauna. Nu avea sentimente. Privea, cînd nu avea de ales, oamenii ca pe nişte minuni de a căror existenţă s-ar fi putut mira mereu. Dar îi uita imeidiat ce nu (mai) trebuia să-i privească. Pas prelins, pas uşor, pas sigur şi singur în aparenta lui nesiguranţă. Niciodată pasul ei nu lăsa urme. Niciodată glasul ei nu se auzea.

Avea, pe cît se ştie, treceri de boare ori de fum aromat. Cum o mai fi şi ăla, fum aromat, hmmm. Probabil că asta se vedea şi aşa se simţea fumul acela. Aromele nu dor. Poate aşa o percepeau cei care povestesc despre ea, tot mai rar, ca pe un fum cu aromă.

Aşa a apărut şi, precum paşii ce nu lasă urme-n nisip, s-a pierdut tot aşa. Dacă ar fi să-i spun cumva nici nu aş şti cum să-i spun.

Poate umbră între umbre, poate fum ori poate abur .

Da.

Cred că îi pot spune oricum. Nimic din ce i-aş putea spune ori tăcea nu au cum să o aducă ori ţină aproape de cineva ori ceva.

E doar o umbră fugar prinsă în trecerea ei pe un zid cu doar un colţ grăbit de privire.

Destrămată-n uitarea imeidiată, învelită în ceaţa unui (im)posibil şi tîrziu deja vu…

Şi uite cum trecînd printr-o fereastră deschisă întîmplător un plîns de copil nenăscut, un abur de răsuflare ţinută de atîtea taceri zornăind a pustiu, o aromă de ceAI…

o perdea fîlfîind nepăsător, o inimă frîntă pe clapele unui pian…

… undeva într-un fundal nevăzut

Ce ?

şi mai cu seamă de unde

AMINTIREA

asta

care nu e a mea

de unde toată năuceala asta parcă străină şi atît de familiară parcă

Sunt atît de deprinsă să nu mă mir decît uneori cînd mirările sunt albastre şi le şi pot striga ştiind că mi le aduce ecoul de ele aproape

ooooooo

ce ochi mari şi atît de albaştri

ooooooo

ce abur cald şi rotund la întîlnirea dintre buzele mele şi mereu nonculoarea din existenţa ta.

Umbra mirată a oamenilor pe ziduri

Cîtă nevoie aveam azi de prezenţa ta.

…apoi se vedeau din ce în ce mai rar…

aş putea povesti vieţi întregi de oameni (în) treceri …

… prin mine fulguie lin cu puf din aripe de Îngeri…

mereu

… nu am amintiri care dor

am doar doruri care dor dureri netrăite…

mereu

… visele Îngerilor trăiesc, dragul meu vis nepermis, neviaţa din amintirile intens trăite.

Umbră dragă şi singură te-aş ruga, dacă aş şti ruga, coboară rămînînd atunci cînd mai poţi… doar albastră şi caldă în perdeaua indiferentă din fereastra deschisă spre nu ştiu ce casă din casa care nu are nume . a mea, mine, ea…

Unii o strigă ciudat: 10 gr. adrenalină, depărtaţi-vă, acum, 220, porneşte te rog…

———–^^^___________^^^____^_ _ _ ^^—————————————————————— .