… în straturi moi şi groase atentă să nu-mi scape vreun fulg rebel şi cald din pleoapa grea şi-nsingurată, pînă mai ieri dovadă că v-am vegheat plecat. cealaltă pleoapă rîde păzind atent intrarea. nimeni aici nu va mai fi acasă, seara. suntem plecaţi în sănii cu zurgălăi betegi, suntem la vînătoare de cerbi şi de mistreţi. să nu ne călcaţi pragul cu ramuri verzi de mirt. noi nu suntem acasă, iernăm prelung şi surd. şi n-avem veşti acolo unde suntem plecaţi ajung la noi doar aburi din orişice lăsaţi. cărările ni-s şterse, prin gheţuri dîre nu-s, noi nu suntem acasă, şi nici nu suntem duşi.
Elegie – O, vinovăţia şi spaima
O, vinovăţia şi spaima în faţa adevărurilor sugrumate! Cine va depune mărturie pentru crimele împotriva noastră? Cuvintele simple de acum, înşurubate în singurul trup, pe care îl pot da morţii, vă vor face mai buni? Nu sunt o fiinţă morală. Cine, trăind, ar putea rămâne curat şi integru? Dar uneori, în nopţile de vară toridă, când încep să cobor scara evoluţiei acestei specii, gândesc şi văd cu ochiul din frunte, însingurat şi zdrobit. Se aud atunci cântări şi blesteme într-o limbă în care altădată visam... MADI MARIANA MARIN
Si chiar de nu esti dusa
iar usa spre livada
nu trebuie unsa,
stai macar prin preajma
mi-e dor sa-ti simt
prezenta,si-aroma
la mine-n casa…
ţine deschisă uşa spre iarna mea
din tine
Mi-e recele prieten
cum caldul,rau stapan.
Te tin in mine
si m-as alunga
pe mine
de n-as fi nevoita
sa ma (inca)indur!
gheaţa e cea mai caldă-ntrupare
poţi să îmi crezi ce-ţi spun
n-avem îngăduială
plecăm doar stînd
aşa cum stînd plecăm
mereu ne suntem cale
nu vezi că veşnicia e doar drum ?
Mais… où sont les neiges d’antan!
Dites moi où, n’en quel pays,
Est Flora, la belle Romaine;
Archipiada, ne Thaïs,
Qui fut sa cousine germaine;
Echo, parlant quand bruyt on Maine
Dessus rivière ou sus estan,
Qui beaulté ot trop plus qu’humaine?
Mais où sont les neiges d’antan!
Où est la très sage Helloïs,
Pour qui fut chastré et puis moyne
Pierre Esbaillart à Saint-Denis?
Pour son amour ot cest essoyne.
Semblablement, où est la royne
Qui commanda que Buridan
Fust gecté en ung sac en Saine?
Mais où sont les neiges d’antan!
La royne Blanche comme lis,
Qui chantoit à voix de seraine;
Berte au grant pié, Bietris, Allis;
Haremburgis qui tint le Maine,
Et Jehanne, la bonne Lorraine,
Qu’Englois brulerent à Rouan;
Où sont elles, Vierge souvraine?
Mais où sont les neiges d’antan!
Prince, n’enquerez de sepmaine
Où elles sont, ne de cest an,
Qu’à ce reffrain ne vous remaine:
Mais où sont les neiges d’antan!
helas
la locul lor
clădit pe ele este frigul prezentului
din viitor
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 44) « Blogul lui Teo Negură
Doamnă Toamnă unde eşti? Vine Moşul Iarnă să te-mbrace cu blănuri de urşi polari.
)
CELLA, să fim copii, că aşa-i place Moşului.
cine, io ? poi nu-s ? ui’ la mine ce de-a tumbele ?
moşi să fie că mă-’mbrac în ‘hainele împăratului’ şi-i omenesc cu jăratec şi mă şi rostogolesc înaintea şi înapoia pestecapului pîn’-oi adormi frumoasă şi m-oi trezi (?) copilăroasă. îi bine-aşa ?
vine… şi la mine ?
Asa mai vii de-acasa; zic la modul general…
Mi-am amintit de vorbe de demult
Iarna vine
Acasa nu-i nime’
deci… absolut în acord !, eu, dedemulta- caduca- pe duca…
este o postare dedicată nouă, ca populaţie
ştiut fiind că moi nu ‘fac politici’
Pingback: Gelos pe dor « Cristian Dima
Pingback: Iarna pe blog « Mirela Pete. Blog
Pingback: Iarna pe blog II « Mirela Pete. Blog
Pingback: Serafina! « Mirela Pete. Blog
Pingback: Din spațiul celtic. Enya « Mirela Pete. Blog