„Totul se scurge înăuntru sau în afară; orice lucru are durata sa; totul evoluează, apoi degenerează; balansul pendulei se manifestă în totul; măsura oscilaţiei sale la dreapta este asemănătoare cu măsura oscilaţiei la stânga; ritmul este constant”
LEGILE KYBALIONULUI – 5-
Jocul... e aşa : cîndva, undeva, cumva totul va începe- totul se va termina. unica incertitudine certă e : (dacă) voi (maI) „apuca”. şi-atunci : ce pot face nefăcîd ceva.
a se goli de toate sensurile „a voi- voinţă” şi „a apuca- prindere(a)/ desprindere(a)” , imobilitatea „mişcări(I)” ori colocvialul : „cum ai da(-O) tOt prost pică”
Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
„Nu ştii, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”
leneşrĂu's Blog ? 
Este atâta limpezime in durerea gândurilor tale.
Ce-ar fi lumina fără întuneric? Ce-ar diminețile fără nopți de smoală?
”Nu ştii, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”
Am văzut doar de câteva ori grădini suspendate, de nuferi. Mereu eram în grabă. De fiecare dată, mi-am zis că mă reîntorc. N-a fost așa.
Într-o ” palmă ” de loc trăiește o altă viață. Care se învârte după legile ei, altele decât cele știute..
„realitatea” care „ne dă de mîncare” (cum era aia „fiecăruia după necesităţi, celor mulţi după posibilităţi”) îşi cere şi-şi(ţi) ia „drepturile”. fiecare dintre noi o trecem, că oricum ne trece ea, cum putem ( cum ar zice cineva „după cum ne duce capu’ ” ) în „neputinţele” noastre.
nu pot să-mi fiu bine, cu mine, oricum. stînd „în genunchi, cu fruntea plecată” pierd „vederea ansamblului”. şi n-are cum să-mi fie bine, fiindu-mi, cu nebinele împrejurului :(
Stii cum e viata mea Cella? Cu toata atentia concentrata pe prezent. Imi place la nebunie sa traiesc momentul, sa ma bucur din orice. In clipele de ragaz privesc cu nostalgie in trecut si cu mari sperante in viitor. Trecutul si viitorul am inceput sa le masor in anii copilului meu. Trecut inseamna inainte de a veni el si dupa ce a venit el, iar viitorul se imparte in pana va pleca el si dupa ce va pleca el. Pentru ca de plecat va pleca, deocamdata spune ca doar din Braila, dar ia in calcul, in cazul in care nici Bucurestiul nu o sa-l multumeasca, sa plece din tara. De aceea traim foarte intens acest prezent, bucurandu-ne el cu toata puterea. Asa ca, un pendul care oscileaza constant si egal stanga dreapta nu masoara, deocamdata, timpul meu. Poate peste vreo 8 – 9 ani! Acum vreau doar sa trag cu dintii in stanga si dreapta de timpul meu, sa il maresc ca pe o foaie de placinta, sa fie cat mai lung, cat mai lat, sa ma bucur cat mai mult de el. N-am timp sa ma gandesc la altceva.
oricît n-ar părea nici eu nu-mi „permit decît luxul” prezentului :) şi asta mi s-a „contabilizat”, adesea, la defecte. grave!
CELLA, prezentul este cel mai sigur. Ca existenta in sine…fara conotatii. E acum. Uite aici. Scriu. Sa retraiesc Venetia? Viena? Carcassonne-ul? Da, e magnific….Planuri de viitor mi s-a acrit sa fac. Asa ca, uite, luxul de-a trai prezentul pote fi dezirabil…
ştim bine că doar timp continuu există. şi doar prezent . tot restu-i o convenţie ca oricare alta ;)
dar de unde ai luat aceasta imagine…este foarte interesanta
si ma regasesc la tine, asa cum sunt, fara anotimp, miscindu-ice legema printre incertitudini certe, ignorind orice lege care verifica ritmul (IN)variabil al oricarui cvartet de timp/nu al TIMPului