Leapşă preferenţială

Trebuie, că VREAU, să răspund la generozitate. Vreau şi o fac doar pentru Dl. V. că azi mi-era lenea lenilor să mai fac ceva pentru oricine altcineva.

Ce frumos e jocul de-a iluziile.

Sunt suspectă.

Ce mult îmi place să fiu.

Am picioare de poduri. Multe, multe. Podurile-s plecate… cu pluta- ştim!

Am mâini. Doar mâini. În iluzii eşti ciung de ieri(uri ;) ) şi azi(uri) … aşa cred pipăindu-mi doar mâinile.

Am ochi. Mulţi şi ăstia dar frumoşi tare: ochi codaţi şi migdalaţi şi umezi ;) ochi de furtuni. Mmm… ce frumoşi ochi am.

Auz n-am. Nici în iluzii nu-s perfectă că aceia care au inventat cuvintele n-au mai apucat să le şi echivaleze pe toate.

Au lăsat grămezi de cuvinte goale urmaşilor lor şi ăştia, neinteresaţi, inventează mereu altele noi. E plină lumea de cuvinte neechivalate plutind aiurea prin vorbiri. Bla, bla, bla… fericire, perfecţiune, frumuseţe, destin… oho…

Revin…

Iluzii!

Îmi merg , când mai şi merg, doar cu paşi pierduţi şi tălpile goale.

Ce frumos e jocul de-a iluziile şi ce suspectă-mi sunt.

Am devenit, pierzând şi iar şi iar şi doar pierzând(mi-l place mult pe „şi”), atât de transparentă că s-au găsit buni samariteni(şi ele, şi ele desigur) să mă adune de prin de mine şi să încerce să mă fixeze pentru a mă salva. De mine şi transparenţa mea? De ei şi vinovăţia din de ceva?

Nu pot rămâne-n fixări dragilor. Păcatul meu capital e transparenţa, nebunia şi iluzia mea.

De mine nu mă puteţi salva. De câte ori nu v-aţi spus pe la colţuri(vă aud în de neauzul meu) că nici măcar n-aţi vrea. ;)

Firul de sânge care-mi iese din buzunar
firul de lână care-mi iese din ochi
firul de tutun care-mi iese din urechi
firul de flăcări care-mi iese din nări

Tu poţi crede că urechile mele fumează
dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii
pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile
şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte
o insomnie oarecare de cretă şi de argilă
o insomnie ca o sobă sau ca o uşă
sau mai bine ca golul unei uşi
şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim de memorie

vreau să mă miroşi ca pe o fereastră
vreau să mă auzi ca pe un arbore
vreau să mă pipăi ca pe o scară
vreau să mă vezi ca pe un turn

(Gellu Naum- Oglinda oarbă)

Cine doreşte leapşa la care am aberat eu, că leapşa nu iau şi nu dau, este rugat să se deplaseze la VANIA şi să se servească cu cerinţele stricte ale aceleia.

M-am sucit, fac exces azi de joaca cu de-a contradicţia mea :D  : O dau, în mod excepţional expres(marfarul şi personalul le-am sigilat în depoul de vreau(lui). punct!):

MIRELEI,

NOAPTEA IGUANEI

şi lui DAUREL –

prietenii ştiu de ce ;)