Adună desmărginirea în grămezi potrivite, umple fîntînile cu apa purtată în căuşul palmelor de la ochii mei pînă la ochii tăi şi apoi înapoi întoarce în vară fînul căpiţelor eliberînd fluturii şi dînd un nume fiecărei frunze.
Am să te învăţ, apoi, număratul din doi în doi şi înmuguritul păsărilor spin.
Toate frunzele ne strigă pe nume, fluturii-s năuci de întuneric, iarba creşte fără vise, creanga de alun a pierdut amintirea izvorului nemărginirea-i încătuşată.
Era un început de lume şi ziua şedea tolănită în noapte: plictis de eternitate
hai să inventăm răspunsurile
întreabă tu !
♣/♥
leneşrĂu's Blog ? 
De ce n-ar fi ultimul?
…
de ce n-ar fi Întîiul
…
Cella, buna seara, suflete !!!
Ce frumos e inceputul de lume … m-am uitat bine la el, poate il visez la noapte …
seară bună, suflete
vis începător să ai, îmbrăţişare dragă
Sărutmâna, Cellissima! Cine a încătuşat nemărginirea şi de ce? Nu este şi aşa destulă mărginire?
crede-mă că ţi-aş spune
am doar răspunsul, întrebările… uite…(cum?) vin
Cellissima, imi place … Cellissima!
Adună înaltul şi latul în căpiţe de vise, umple norii cu apa adusă de valul privirilor voastre şi apoi întoarce în iarnă albul nemărginirii eliberând fulgii vanilaţi şi fazi şi dându-le nume de colinde. După ce ultima frunză va fi pământ.
Mai mult chiar nu pot!
trăim, fie că vrem/ fie că nu fie că ştim/ fie că habar n-avem, sfîrşitul şi începutul unei lumi. semnele-s peste tot şi-n toate. ‘conflictul’ firesc. şi lumea ce moare ‘tînjeşte’ neuitarea în noi,cu toate ale ei. universul şi lumea-şi vorbesc îmbrăţişîndu-se-n bun găsitul bunului rămas
doar răspunsurile au întrebări
totu-i continuitate. nu există sfîrşit
„Era un început de lume şi ziua şedea tolănită în noapte: plictis de eternitate”
Minunat post Cella, as putea sa aleg multe-multe citate din el..
M-am multumit sa ma asez un pic in hamacul unui zile care „sedea tolanita in noapte.”
dacă ni-l putem apropia proiectîndu(ni)-l … aproape ne desprindem
Eu vreau, la acest inceput de lume. un loc in primul rand!
Nichita ciobea cubul …
deci, DA! … perfecţiunea şi armonia nu-i pentru oameni
altfel, superbă!!!
Uitarea e aotimpul ce da greutate celorlalte anotimpuri. Cred ca e anotimpul ‘din urma’ ce sterge orice ‘urma’ care ar putea deveni vizibila ‘pe urma’.
i-am ‘zis’ anoTimp doar pentru a mă sublinia pe mine undeva unde altfel n-am repere
Nu e inceput, nu e nici sfarsit…uitarea e si ea ” scrisa-n legile omenesti” ( Minulescu, nu?), e doar un Timp, nu neaparat si un Anotimp… :)
un răspuns
alte, ‘n’, întrebări …
Uitarea este cel de-al saselea anotimp , deoarece al cincelea este …iubirea !
numeri frumos
… eu… n-am învăţat, încă, cred că-s într-un anotimp nenumărat : naivitatea
al cîtelea o fi …