… doar azi.
chiar nu pot scrie. am tot scris şi am tot şters. devin cinică, public, şi nu-i biNE. nu, nu!!!
buba.
mai bine tac, despre iubire şi alte cuvinte aiurea, că avem de salvat lumea şi (eu, în particular, balenele albastre) specia epuizată, pătrunjelul şi viitorul planetei marte(mă limitez strategic, suntem pe căprării până şi noi salvatorii).
despre ce-am vrut să scriu?. banal. despre cum nu există nimic. i-am promis cuiva că dacă-mi face proba existenţei( nu a veritaţii că aia-i imposibilă profanilor) cevaului îi fac un bine. tratament gratuit. îi permit să mă însoţească în una din zile la o combinată: „familie şi minori” & „penal- cauze cu arestaţi” iar eu îi fac analiza fiecărei cauze în parte a-z.
pentru a nu crea confuzii, regretabile, îi pregătesc, de drag, un aperitv. omu-i învăţat să ‘U… bească cu „I” mare literar- artistic. punct. o lume rea dom’le. plină de cuvinte inversate. puternice. sensuri, metaforele… alea, alea…
hai, dragă, în lumea cuvintelor mele. să-ţi scot ‘Ubirea din cap şi să-ţi dau o ciorbă caldă. pictorii, poeţii, prozatorii, muzicienii… of, da’ mulţi sunteţi, mă: comanda la mine. burta goală şi amorul: citaţie! şi… „necunoaşterea legii nu te exonerează de răspundere”, auzi?
după ce ieşim „din sală” ne oprim „la chioşc” şi luăm codul de procedură. care-l vrei tu dintre ele. bonus: cel mai recent volum de poezie al poetUlUi – X, să-i „facem un ban că zace acolo de anu’ trecut”. apoi putem merge, împăcaţi, să radem o bere şi să-ţi analizăm (I)ubirile(varianta ta). au scos terasa la nuiele şi-au venit lebedele pe criş.
eu…
m-am îndrăgostit, (i)remediabil- (i)revocabil şi executor'(i)U, de un stâlp de telegraf. era un stâlp Frumos şi zvelt, dat cu baiţ şi se legăna, uneori, romantic. când vântul era( nu bătea, a nu se confunda plzzz) în rafale şi pământul moale chiar vorbea. avea păsări şi multe fire. îl mângâiam şi-mi răspundea drag- bang.
stâlpul era din lemn, înfipt în pământ, fără fundament din beton, şi… era dimineaţă.
nici nu ştiu ce timp să zic că era/ este/ o fi… hai, era o dragoste, statornică. singura, cred.
plecam, veneam, rămâneam… uitam, muream(din diverse chestii… aiureli de femeie ocupaţional dată şi luată). el era constant. acolo!.
îl şi visam. dar, mai ales, îl ştiam doar al meu: fidel, drăgăstos, lemnul pe care te puteai baza.
trebuie să o „scurtez” că „intru în sală”.
MI-AU TĂIAT STÂLPU’ MĂ!!! cică vor să pună unu’ NOU. din beton.
să vă fie clar: ÎI DAU ÎN JUDECATĂ
=
– Ar fi bine s-o uiţi! îi spuneam inimii,
uit-o, îţi spun! Îi strigam furios,
aşază lespezi înalte de linişte în urma ei,
uit-o!, suflând încet, dă zbor păpădiei străine…
– Uşor de zis! Mi-a răspuns – nicicând
n-a fost dat nimănui a uita
focul în care piere arzând.
=
– Uitaţi-o! le strig ochilor – pentru Dumnezeu,
alungaţi-o din lacrimă şi din lumină,
uitaţi-o, vă spun!
– Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina
nu mai găsea drumul spre noi.
Ca nişte afumate răni de glonţ,
spre lume aţinteam
sticloase întrebări încremenite. Doar ea,
buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat,
lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea –
lumini fierbinţi, în mijlocul cărora
tolănită, domneşte.
Nu-ncerca, n-ai cum s-o alungi, orb vei rămâne –
alungă-ţi ochii, lumina,
căci numai o dată cu noi
va pleca şi ea de la tine.
=
– Uitaţi-o, uitaţi-o! le strig disperat mâinilor,
uitaţi-o, voi, ciudate vietăţi electrice,
liniştitele mele unelte:
de-acum înainte, cuprindeţi văzduhul în braţe,
hărăziţi mângâieri doar obrazului pufos
al poamelor, al pruncilor,
doar întinderii albe a hârtiei,
şi rotunjiţi-vă palmele în jurul mărului
şi-al portocalei,
de-acum înainte, cuprindeţi de mijloc
doar arborele din drum, tăcut şi statornic.
=
– Uit-o şi tu, îi strig sângelui,
întoarce-te acasă, prostule, adună-ţi apele
în matca lor veche şi, cântând,
lasă unda să-ţi joace în voie
pe prundurile multicolore ale vieţii…
– Zadarnic, zadarnic! îmi spune
n-ai cum să-ntorci, nu mai poţi alege
unda grăbită a râului
din vânătul val nestatornic al mării
în care s-a pierdut fără urmă…
=
– Uit-o! îmi strig disperat mie însumi,
fugi, goneşte, scapără-ţi paşii
departe spre zare, încotro vezi cu ochii,
fugi, nu te mai uita în urmă,
azvârle peste umăr pieptenele:
dese păduri înalte s-or aşterne
între tine şi ea!
fugi, azvârle oglinda: lacul întins,
cu nemărginirea-i de ape, va îneca
amintirea ei…
=
Fug, alerg… Zadarnic alerg, o, zadarnic:
oglinda umedă a lacului
cu ochii ei calzi, luminoşi, mă priveşte,
iar şoapta pădurii adânci mă tot cheamă
cu glasul, cu vorbele ei,
şi toţi arborii, arborii dragi, spre mine întind
o, arborii mereu spre mine întind
braţele ei.
versuri GEO DUMITRESCU- 1966 vol.Nevoia de cercuri
*** *** ***
reproduceri din Galeria Pictorilor Ruşi
leneşrĂu's Blog ? 
…doare… in special timpul in care stapaneste incertitudinea… mai doare intelegerea, atunci cand este incompleta… mai doare furca pieptului, atunci cand ridica voci dar nu ridica si caractere… doare si lipsa durerii, ca neputinta a firescului… de atata durere, ai uneori senzatia ca meriti sa fii permanent fericit… dar nu e asa, niciodata…
cred c-am pierdut de-atâta durere senzaţia aia… că nu mi-o amintesc
tocmai eu care nu uit niciodată nimic
„dacă taci te va preschimba în nisip și vei putea călători liber oriunde te-ar îndemna propriul vânt”
doare! unde mi propriul vânt? dar îndemnul, unde-i? tac de-atâta „timp” (?)
Nu merge la judecati Cella, nu pierde timpul cu nerozii…
aş vrea să nu o fac dar iubirea(de oamenii orice) nu ţine, din păcate, de foame
dacă aş putea doar merge tot ar mai fi cumva da’ baiu’ mare-i că stau judecând şi d-acolo fac buba(mai mereu)
I think, that you are not right. Let’s discuss. Write to me in PM, we will talk.
In it something is. Thanks for the help in this question, I too consider, that the easier the better ?