plecările sunt cele mai minunate dintre FAPTELE NOASTRE. CINE PLEACĂ ştie ce spun. cine nu a plecat, încă, o să afle… în plecare…
urmând calea…
… găsind DRUMUL.
Nu începutul contează, deşi-i minunat, şi nici ajungerea. Doar drumul… şi… azi!
… 2… 
Întotdeauna am iubit colina
aceasta solitară, gardu-acesta
ce-n mare parte-mi fură orizontul.
Dar, stând şi contemplând, ating cu gândul
interminabilele spaţii nevăzute
şi liniştea cea supraomenească
şi pacea din adâncuri; că aproape
mi se-nspăimântă inima. Când vântul
foşneşte printre crengi, eu infinita
tăcere o compar cu-această voce:
şi-mi aminteşte de eternitate,
de anotimpuri moarte şi de-aceasta
prezent şi viu, de sonurile sale
`n imensitate gândul mi se-neacă:
naufragiul mi-e dulce-n astă mare.
Sempre caro mi fu quest’ermo colle,
e questa siepe, che da tanta parte
dell’ultimo orizzonte il guardo esclude.
Ma sedendo e mirando, interminati
spazi di lŕ da quella, e sovrumani
silenzi, e profondissima quiete
io nel pensier mi fingo; ove per poco
il cor non si spaura. E come il vento
odo stormir tra queste piante, io quello
infinito silenzio a questa voce
vo comparando: e mi sovvien l’eterno,
e le morte stagioni, e la presente
e viva, e il suon di lei. Cosě tra questa
immensitŕ s’annega il pensier mio;
e il naufragar m’č dolce in questo mare.
e questa siepe, che da tanta parte
dell’ultimo orizzonte il guardo esclude.
Ma sedendo e mirando, interminati
spazi di lŕ da quella, e sovrumani
silenzi, e profondissima quiete
io nel pensier mi fingo; ove per poco
il cor non si spaura. E come il vento
odo stormir tra queste piante, io quello
infinito silenzio a questa voce
vo comparando: e mi sovvien l’eterno,
e le morte stagioni, e la presente
e viva, e il suon di lei. Cosě tra questa
immensitŕ s’annega il pensier mio;
e il naufragar m’č dolce in questo mare.
*** *** ***
Giacomo Leopardi- l’ Infinito
tr.V.Romanciuc
*** *** ***
reproducere I.Levitan
leneşrĂu's Blog ? 
Ne aplecăm pentru a amîna plecarea. Infinitul? e în cel plecat de nu se mai întoarce. CELLA, de te-am înţeles, între început şi sfărşit e hoinăreala, si e minunată!
de bună seamă că m-ai înţeles, hoinare! :D
… iar linistea tabloului lui Levitan acompaniaza versurile.
e mi sovvien l’eterno,
e le morte stagioni, e la presente
e viva, e il suon di lei. Cosě tra questa
immensitŕ s’annega il pensier mio;
e il naufragar m’č dolce in questo mare
… împreună: începutul şi sfârşitul
…infinit ar fi momentul în care am recunoște cine suntem și de ce… pentru că, recunoscând aceste adevăruri, nu am mai avea nevoie de altele…
…zic și eu să mă aflu-n vorbă… :)))
cei ce cunoaştem(?)
avem nevoie, întâi, să cunoaştem spre-a recunoaşte
la ce infinit să sperăm, Volodia, când „noi” habar n-avem cine suntem
ce… (poate) aproape că ştim
vai steaua noastră :D
Am crezut un timp, poate cam mult timp, ca mi-am ales calea…As zice: calea m-a ales…;fiind descult, calcam atent…Poate ma mai rabda…
când începem să ne punem întrebări devenim trişti şi deja suntem mult prea mult
majoritatea oamenilor dorm liniştiţi, şi bine fac, că au făcut o casă nişte plozi şi au sădit un copac
întrebările despre cale şi drum sunt ale celor care s-au ratat „ca oameni” şi n-au (altă)treabă decât să se tot întrebe ;)
serios acuma… eram cu gândul la „cărţile blestemate” când am scris… iertare! nu intenţionez să fac filosofie aici
sunt pe picior de plecare şi… lumea are altă treabă(cuvântul cel mai idiot pe care-l aud până la saturaţie, l-aş scoate din lexic şi li l-aş dat să-l mănânce la toţi care-l siluiesc în neştire tot timpul şi peste tot… offf… prietene, „oamenii” mă obosesc rău de-o vreme :( mai cu seamă lunea şi miercurea :) )
Am păpădii, hoinaro…am fost ieri la munte-în-aprilie, între izvoare, iarbă și păpădii miliarde!
Aduc salutul primăvăratec al stâncilor golașe, al pomilor înfloriți pe culmile semețe…hoinăreala asta merită! HOINĂREALA ASTA MERITÎ ȘI DOUĂ VIEȚI, CELLA! E atât de frumos departe, primăvara, către munte! ;)
ştiu, dragă, da! merită toată dragostea
am fost şi eu :)
doar că după o „baie de real” mi-am cam revenit
după o zi ca azi mă simt bătrână, urâtă şi plină de lehamite
(şi) virtualul poate fi o adevărată cocină în care e deja greu să mai rânească cineva
bleah! bine că nu mai e mult până departe a.m.r. 27 fără azi
Am mai pus două păpădii, uitasem de ele! :)