m-am foarte resemnat

ar fi putut fi doar o altă poveste despre frică, despre neputința fricii care ne ascunde unii de ceilalți doar amînînd deznodămîntul.. (mi-am `vizitat` legăturile virtuale trecute, prezente(?), viitoare.. )

sunt sigură că într-o zi din trupul meu inert se va naşte o lumină
ea va purta un nume împotriva tăcerii
ascultă-mă
nisipurile ard tamarinii înfloresc încă o dată
praful desenează semne pentru călătorii ce vin dinspre miazănoapte
lângă un zid bătrân am pus o piatră
suntem încă lupi în alergare continuă
înfometaţi sfârtecăm rămăşiţe de lună
am îmblânzit tot ce puteam îmblânzi
e timpul să plecăm mai departe

-Dana Banu-

 

zburați

organizat, dragilor/ dragelor,

vine o vreme în care doare

(doar) o să vă amintiți

despre locuri, despre fapte, despre nimic în toate

nu știm despre..

ce rămîne din ceea ce nu este

nodul desfăcut se pune că nu-i  legătură trainică în plasa care se țese

singură(?)

ce ne rămîne, din urme, doar amintirea desperechiată care e/

un semn rămas se pune că este

legătura, care o fi fost ea să fie, de la noi înspre ce

va să vie?

ghicesc prost spre deloc în orice și

cine mai știe

unde am rătăcit borcan(e)ul

cu melancholie

vreau harta, busola, compasul, ochelarii pentru călătorie

poftiți în vagoane!

cine mai știe ce/ cine poate să vie..

vii să rămînem că toate celelalte-s amănunte și dacă mă întreabă careva/ cîndva/ undeva: ce faci, bre, ești bine?

rîd!

răspunzînd cu citat, poemixat: ”Vă plac timpul? Îmi plac, dar să fie prezent!”

v-am& anume salutat