mereu altcineva

nimic mai potrivit pentru ce simt și pentru ce vreau să spun și nu știu cum decît un poem al minunatei

dana banu-

departe

la celălalt capăt al lumii mereu la celălalt capăt al lumii
o lumină care unge pereţii cu umbre
le desface apoi în mii de culori aproape înţelese

hăţişuri de ceaţă păduri de mesteceni
drumuri în pantă urcate anevoios poduri traversate la întâmplare
apoi întunericul

şi lumea devine aproape umană stă lângă mine şi spune că nu e aici

toţi prietenii mei zac de acum pe rafturi pline de praf
îi răsfoiesc uneori la întâmplare
caut cuvinte dar cuvintele au fugit de la ei
caut semne dar semnele sunt departe de ei
stau aplecată deasupra lor ca deasupra unor hărţi străine
atâtea zone deşertice ici colo câte o câmpie ascunsă sub zăpezi uriaşe
uneori noaptea îi aud cum încearcă să tulbure apele
caută cuvinte dar cuvintele au plecat de la mine
caută semne dar semnele sunt departe de mine

ca florile de regina-nopţii albe fosforescente şi puternic mirositoare
ca florile de regina-nopţii luminează adevărurile noastre prin întuneric
şi nimeni nu e acolo în miezul întunericului să le vadă

cât de departe e Nordul cât ne-am îndepărtat de el
stai la aceeaşi masă cu oameni care îţi vorbesc într-o limbă străină
cu eleganţă sapi galerii pentru cârtiţe grase
dezgustul şi sila îţi aşază flori ofilite în glastră
mâna desenează cercuri în apă şi taci cât pentru toţi cei 1000 de ani
şi aştepţi cu încordare să vină furtuna şi să se ducă dracului totul

măi băieţi
uneori mă gândesc că lumea e aici
doar noi suntem plecaţi tare da’ tare departe