Aëla Labbé(fotografie)
PUTEM să încercăm doar așa ca pe-un exercițiu inutil de supraViețuire să ne preFacem bucuroși că fericirea nu-i
pentru toată lumea, mâine va fi o zi mare.
pentru mine va fi o zi mică.
mă voi trezi mai târziu cu trei ceasuri,
îmi voi pune costumul, cravata, pantofii,
dar numai pentru că aşa se cuvine
într-o asemenea zi mare.
nu, n-am să ies şi nici n-o să mă arăt
pe stradă aşa cum o vor face toţi.
o să stau îmbrăcat două ore în baie,
o să fumez mai multe ţigări pe balcon
şi o să-mi tot repet că nenorocul meu
nu-i altceva decât norocul altora.
pe urmă voi da jos hainele de sărbătoare,
mă voi dezrobi din cămaşa prea strâmtă la gât
şi voi reîncepe să beau pe ascuns,
cum o făceam la paisprezece ani.
fireşte, cum o să fiu foarte singur,
nimeni n-are să mă deranjeze.
voi face sălbatice curse dintr-o cameră-n alta,
tremurând de frică să nu greşesc paşii,
voi afla de ce nefericirea
la mine se-ntăreşte ca cimentul,
apoi, după atâta alergătură, se va face
nouă seara, da, şi voi lua
un pumn de somnifere, să scurtez
ziua asta care oricum a fost cea mai lungă,
deşi m-am trezit atât de târziu,
deşi mă culc atât de devreme.
Ioan Es. Pop
Această însemnare este un bolovan, puteam scrie – o pietricică- dar n-am chef, aruncată în OceAN(i)
adică? adică au trecut cîțiva ani de cînd vremuiesc virtual.. bla, bla, bla..
Happy Anniversary!
You registered on WordPress.com 5 years ago!
Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!
Universul camerei mele mi se pare prea mare și mă retrag într-un colț ca să uit de lume,
că și lumea a uitat de mine!
ȘI,
presupun, colțul n-are nimic împotrivă
Colțul s-a obișnuit cu pedepsiții.
PîSî: La mulți ani!
da, da..
mulțam!