glumă*

(Konstantin Kalynovych- Inima de iarnă/ gheață, guașă, 14x11cm, 2006 Сердце Зимнее. Гуашь)

Dan Stoica- `E idiot cât de scurte sunt clipele în care soarta aruncă cu banul să vadă cum o duci cu viața.`

dacă ai putea lua corect urma lacrimei care topește distanțele dintre ochii tăi și petalele florilor de gheață rămase pe drum ai putea reface greșelile, ai putea spera să le răscumperi și să ți se pară că a fost corect

drumul, greșeala, iarna, lacrima?

plouă cu fluturi! să-i facem bulgări și să-i rostogolim prin locul pustiit .. vine trecutul și „nu știu cum se face că în fiecare zi mă trezesc tot azi!„

Ce simplu ar fi dacă ţi-ai putea apuca o suferinţă
cu mâna (cu una singură, nu amândouă, căci durerile tale
sunt găunoase, uşoare), şi-ai aşeza-o aici, în faţa ta, pe perete,
şi cu cealaltă mână ai bate un cui, s-o agăţi
– suferinţa este o mască, nu? – s-o atârni pe zidul
camerei tale – şi să o priveşti când ridici capul –
(..)
Numai că asta e suferinţa ta – dar la fel de înşelătoare –
suferinţele nu se atârnă de zid). Nu te poţi pune faţă în faţă
cu propria ta durere – poate că e mai bine
aşa – căci, cine ştie, ţi s-ar putea sfărâma
în faţa privirilor, ca o închipuire de fum când o atingi
cu degetele – şi n-ai mai apuca să arunci
călimara în ea – să-ţi rămână după aceea semnul.