minciuna

yama-bato

îmi scrie lungi scrisori în care minte că nu a plecat

prea departe

că toate sunt doar trecătoare căderi în goluri calde în care literele se reinventează visîndu-se cuvinte care pansează

răni știute, nemărturisite, pierdute

printre cusături complicate ale unor vremuri care nu știu limbi străine tăcînd autohton

ton/ ton/ semiton

tiv

hainele de împrumut ale cuvintelor care

nerostite mor

viața unei voci care nu știe că-i vie agonizînd cu pauza din gînd pe mereu aceiași hîrtie

ghemotoace nenumărate, ghemotoace indescifrabil mototolite, înghesuite, pierdute-n ciornele unei scrieri ciudate netrecute pe curat ..

scrisoarea ratată scrisă mereu netrimisă nimănui niciodată