poate că
poteca [..] știind
deșertăciunea deșer t ăciuni lor
înveliș!
s-a terminat rostul tău pe pămînt din toate cîte le-ai făcut nimic nu îți este de folos oricum pe cel din urmă drum
nu-i munte `i nisip nu-i tot `i nimic
rod/ dor oasele.. mor?
poteca nu-i drum drumul nu-i cale
întîlnirile de dincolo `ncolo nu-s întîmplare
poate că poteca o să crească mare : scară! să nu uităm s c a r a atunci cînd plecăm și să aprindem lumina : înviem!
Întâlnirile de dincolo `ncolo…poate uneori și cele de dincoace nu-s nici(odată) întâmplare. Dar sunt atât de înTÂMPLĂ(to)are! (?)
În tâmplă-s(e)! Acolo-s şi în(c)ălţările…
fix de-atîtea or(or)i de cîte scări am dat și mi s-au luat
des c(Înt) ălț`at
ADEVĂRAT S-A ÎNĂLȚAT!
de din noi de din el
univers asumat .. palimpseste .. ne-am în~tîmpla~t
(cum zice Ion Barbu „iarbă de abur înzeuat„ :) puTem? și noi zice SUNTEM univerSuri care ne-am înTÎMPLAt)
atunci cînd plecăm, cu adevărat, moare universul/ se naște universul:) adevătat! s-a înălțat
nu prea am inteles postul tau !
:) te cred! da-da
deSigur te și iubesc mult pentru asta
îmi amintește de răspunsul doamnei Lygia .. păstrînd amarnic proporțiile.. dat Adei Milea care-i zicea că nu înțelege poezia naumiană „Vai de mine, dar nu trebuie s-o înţelegi! O laşi să se întîmple”..
touché!