univers(al¿ ) valabil

„Abia pornind de la sfârşit se poate înţelege

mecanica nostalgică a întâmplărilor furia straturilor care ne premerg sau ne

urmează” (Gellu Naum– din Eftihia& Un loc acolo↓)

la mine se ajunge imposibil iar asta-i și de rîs și de plîns că nu-i detergent ori medicament semne nu-s că am fi bine dar nici nu ne prăpădim încă de-atîta rău.. și alte banalități!.. ce-i minele pe care nu-l întreabă nimeni dacă și el vrea? ăia care pretind că au pășit pe-un astru căruia-i zic trăgîndu-se cu el de șireturi Lună ori ăia care aleargă năuci după erupții vulcanice ori tornade să se tragă-n poză cu ele.. ăia și-au ajuns minele ?  ei au fost întrebați cum se mai simt și dacă au de toate celele pe dinlăuntrul celorlalte zile ? da de nopți au fost ei testați da de insomnii da de atacuri de panică da de bunici da de nu.. cum rămîne cu nu¡¡¡..

fraților¿

Jules  Perahim ( mai și citim, da ad? :)) )

sem(ă)nat: mine!

↑ ”E necesar să ţinem seama am rostit numai în treacăt în lunga noastră
viaţă În plus va trebui să ne gândim la tot ce am uitat restituind astfel
strălucitoarea tăcere care se cuvine
şi fiecare dintre noi lovindu-se de duritatea propriului său ochi se va trezi atunci
la vârsta unei poetice dimensiuni indiferente care se anulează de la sine şi ne
părăseşte încetul cu încetul pe măsura unei adânci uitări

şi nimeni n-o să mai apară nici chiar aceea care ne visa în graţia înverşunată a
iubirii
(altminteri veghea ei ne ocroteşte pe drumul fără încetare care ne străbate)
şi doar un loc acolo ne va aştepta venirea dezamăgitoare”