arheolog în inutil*

Macar de ar fi/ exista `simplul`. De la o vreme ESTE obsedant discursul public în golirea de sens a(l) acestui cuvînt. Te ia cu amețeală cînd auzi `planetar` că toate-s simple și că orice încerci să pricepi, dragă doamne,-i ”așa de simplu”.. cuburile mele s-au făcut praf și-s reduse la un pătrat infinit pe care nu mai apuc să-l refac.
RECUNOSC:  și pur și simplu nu(-i) cred, adică mă îndoiesc complicat, ALEGÎND să mă abat..
O, cum să-mi ţin sufletul meu, ca61759_508026569235943_1863247244_n
să nu se-atingă de-al tău? Şi cum să fac
ca de pe tine pe-alte lucruri să se-aline?
Ah, bucuros aş vrea să-i aflu undeva
viata_si_moartea_euriun adapost, în locuri calme şi străine
pierdute parcă-n întuneric, care tac,
în timp ce-adâncurile tale sună pline.
Dar toate câte ne ating pe amandoi
ne împreună-asemenea unui arcuş pe noi
şi-un glas din două strune iscă-n vânt.
Ce instrument se-ncoardă şi ne-ngână?                                                
Şi ce violonist ne ţine-n mână?
460882_13-beksinski02O, dulce cânt.
Dacă am să cred că Rilke scrie pentru mine o să cobor de pe treapta pe care am oprit prezentul și am să dau, pomană lui, ziua ce crede că vine. Da` nu, Rainer Maria nu scrie pentru mine iar mie nu mi-a fost dragă draga lui..
printre dușii mei nu-i
și pur și simplu
dar în toată această lume simplă.. complicată fiind cui, dragă doamne, să-i spui.. caut un nimănui.. nicăieri.. simplu :).. da` nu-i !
–––
1.- Îndrăgostiții din Valdaro – Neolitic
2.- vIAțA & mOaRtEa, euri
3.- Zdzislaw Beksinski

*

Anunțuri

6 gânduri despre “arheolog în inutil*

  1. …și nu numai „simplu”! Mai sunt câteva cuvinte la fel de golite de sens: „clar”, „limpede”, „evident” cu locuțiunile aferente: „extrem de clar”, „limpede ca lumina zilei”, „mai mult decât evident” prin a căror folosire abuzivă se eludează demonstrația, argumentația cu un eșafodaj fie el și șubred de argumente, fie ea și sofistică, atât cât să demonstreze un minim efort de a transforma un șir de enunțuri sentențioase (și găunoase), într-o tentativă de explicitare a pozițiilor atacate sau apărate. Mă- refer tot la discursul public. Nu zic cel politic: am îjnțeles că îți repugnă. Mie, în orice caz, da, dar ce să faci dacă tot dai peste el, când nu te aștepți și de la cine nu te aștepți!

    1. așa-i!
      și multe altele
      obligată să fiu `ancorată`-n retorică obosesc să tot explic neicanimenilor (reali)
      îmi dai un nesperat confort fiindu-mi alături în constatări
      nădăjduiesc că am să dobîndesc cîndva detașarea necesară să pot, virtual, exprima `anti=politica` mea :)

  2. Cella,

    se poate cineva sinucide cu muzică? … O sinucidere limpede, să nu existe niciun semn. Să-ţi opreşti inima deodată cu ultimul acord de pian.
    Crezi că este posibil, când nu mai poţi îndura?
    O să fur versurile pe care le-ai postat din Rilke. Sâmbătă (cred că a fost alaltăieri, dar între alaltăieri şi azi au trecut miliarde de ani) mă gândeam (am avut chiar intenţia mică, dar am renunţat imediat), în timp ce rescriam „Cireşul” la imaginea unor îndrăgostiţi aşezaţi în decubitus unul în scobitura celuilalt într-un tumul funerar, desigur.
    „Undeva între azi

    şi castanii de toamnă

    va exista o ieşire din timp

    o alveolă în care

    vom fi aduşi şi puşi împreună,

    amestecaţi, dizolvaţi, topiţi definitiv

    în decubitus.

    De-acolo vom ieşi atât de înalţi

    încât cerul nu va mai ajunge la noi

    ne va privi speriat prin firidă (…)”
    Aşa era gândul, dar am renunţat. Iubirea „acel fel de iubire, desigur” nu e totuşi pasibilă de a fi şi trăită. Azi mă simt ca Sylvia Plath înainte de…

    1. sunt extrem de puțini aceia care pot, nici nu știu dacă sunt cu adevărat, rămîne vii..
      mărturisesc, doar ție, sunt una dintre acele moarte ..

  3. Şi când ai dat ultima şpagă? Pentru următoarea s-ar putea să fii deja programat. Ultima umilinţă? A fost cumva în faţa unui pahiderm foarte sigur pe capitalul său şi pe flegma aruncată cu zgomot într-un acces de mitocănie sinonimă pentru cei de teapa lui cu bărbăţia? Ultimul recital gratuit de manele, prin grija vecinilor „la care le place distracţiile”? Când ţi-ai dorit ultima oară foarte mult un fleac pe care nu ţi l-ai permis pentru că mâncarea are prioritate şi, de atâtea ori, exclusivitate? Când ai primit/dăruit ultima oară o floare fără a sărbători ceva? Ultima dimineaţă fără ca alarma să te trezească mai obosit decât te-ai culcat, cu mintea coclită de gustul zilelor trecute. Când ţi-ai zâmbit ultima oară în oglindă? Şi de câte ori ţi-ai pus speranţele în loto, ţi-ai promis că pleci, ţi-ai reproşat că nu ai plecat? Când ai plâns ultima oară că n-ai avut cu ce să cumperi o nenorocită de jucărie care ar fi făcut atât de fericit un copil. Şi când ţi-a fost ultima dată ruşine că ţara a încăput pe mâinile unor sălbatici, deşi lor ar trebui să le fie? Şi când ai surprins ultima oară deznădejdea pe chipul parintelui pe care aceiaşi sălbatici l-au etichetat drept „întreţinut”? Ultima oară când ai vrut să arunci televizorul pe geam, nu pentru că ar fi pierdut echipa ta favorită, ci pentru că cea mai mare parte a programelor mănâncă rahat la toate departamentele? Când te-ai simţit ultima oară mândru că ai făcut treabă bună, ceva mai mult decât satisfacţia unei munci remunerate? Când ai avut ultima dată sentimentul că în jurul tău oamenii au început să înalţe, altceva decât propriul egoism? Şi la ce te gândeai înainte să citeşti asta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s