MI-AM PUS ALARME PÎNĂ LA CER ȘI ÎN~APOI

538238_540090019345685_1481817131_n

”Ieri, o mătușă m-a anunțat că i-au golit hoții casa. Cu această revigorantă ocazie, mi-am amintit și eu de ziua când mi-au spart mie unii casa, acum câțiva ani. Locuiam singură într-o garsonieră din Titan și nu-mi trecea prin cap că spărgătorii își pierd vremea cu asemenea coverci, credeam că au în vedere numai vile și viloaie. “Ei nu vizează casa, doamnă, ci locatarii”, m-a lămurit un polițist, văzându-mă toantă. “Vă păzesc, vă filează zile întregi, văd când plecați și când veniți și, într-o zi, acționează”. Logic, ce să zic.

Am găsit casa vraiște, cu toate ciorcioboatele în mijlocul camerei, cărțile din bibliotecă erau grămadă pe parchet, îmi lipseau lucruri dragi. Am sunat la poliție, sugrumată de draci. Echipajul a plonjat dubios de repede la mine și era format din doi membri – polițistul în uniformă și amprentatorul. În timp ce acesta din urmă umplea casa cu maclavais de-al lui și amușina zadarnic urme de recidiviști, eu am purtat următorul dialog cu ofițerul, care mi-a poruncit să iau o foaie de hârtie și-un plaivaz și să scriu declarația.

– Scrieți: subsemnata cutare, domiciliată în cutare, buletin cutare, declar că în ziua, data de azi, am constatat că locuința de la adresa cutare mi-a fost spartă și vandalizată, constatând și lipsa unor obiecte, după cum urmează. Acuma ziceți, doamnă, ce v-au luat.

– Aur, o combină audio, o…

– Ne-ne-ne-ne-ne! Nu așa, tre’ să le luăm pe rând, descrieți fiecare aur (sic!).

– Un inel cu safir…

– Scrieți: un inel din aur… de câte carate?

– Nu știu.

– Nici nu știti ce-aveți în casă și aveți pretenția să vă găsim obiectele!

– Mă scuzați… iertați-mă…

– Bine, scrieți: inel aur, una bucată, nu cunosc câte carate, piatră de culoare albastră. Câte grame avea?

– Nu știu sigur… vreo trei?

– Fantastic! Mai departe!

– Un inel cu ornamente sub formă de împletitură…

– Scrieți: una bucată inel aur, nu cunosc câte grame, nu cunosc câte carate, împletit.

– Un inel mic, cu piatră mică albă…

– Una bucată inel mic, nu cunosc câte grame, nu cunosc câte carate…

– De fapt, la ăsta știu și câte grame, și câte carate, fiindcă…

Doamnă, haideți să nu ne complicăm, că nu le știți pe toate și mai rău ne zăpăciți. Ce vă mai lipsește?

– Mâncarea din frigider, dar cred că e o greșeală, că nu cred că…

– Nu e nicio greșeală, spărgătorii de locuințe fură mâncare, e ok.

– Să scriu în declarație despre mâncare?

– Pai ce, vreți să vă recuperăm și salamul?

– Sincer? Nu.

– Vedeți? Mai departe!

– Mi-a dispărut o vază…

– Exclus, doamnă!

– Cum adică “exclus”?

– Hoții nu fură vaze.

– De când?! Vaza mea avea 100 de ani, cred că e în patrimoniu, e de la străbunica!

– Poa’ să fie și de la Tutankhamon, nu fură ăștia cioburi.

– Dom’le, vă spun că aveam vaza-n casă și nu mai e!

– Ați căutat-o sub boarfele astea?

– Bineânțeles!!!

– Pffff… Bine, hai, scrieți acolo: una bucată vază, descrieți-o. Da’ eu tot nu cred că v-au furat vaza!

– Adică mi-au luat roata de cașcaval din frigider și nu-mi luau o vază veche de-o sută de ani!

– Scriem cum vreți dumneavoastră, dar eu vă spun că așa ceva nu se există, n-avem în antecedente.

– Eu vă rog frumos să-mi căutați vaza, căutați în talciocuri, în anticariate…

Lăsați, doamnă, nu ne învățați dumneavoastră pe noi unde să căutăm. Mai departe: bănuiți pe cineva că ar putea fi făptașul?

– Acum, dacă mă întrebați, bănuiesc că zugravii care mi-au renovat casa cu puțin timp în urmă ar putea avea un amestec. Să vă dau numele lor?

Nu e nevoie. Scrieți: nu cunosc identitatea spărgătorului liniuță spărgătorilor.

– Pai tocmai v-am spus că bănuiesc pe cineva!

Aveți dovezi?

Dacă aveam dovezi, făceam plângere penală și le dădeam direct numele, nu vă mai deranjam pe dumneavoastră.

– Noi nu putem să hărțuim persoane nevinovate.

Păi atunci de ce m-ați întrebat dacă bănuiesc pe cineva?

– Da, dar tre’ să aveți și dovezi, că așa dumneavoastră puteți să spuneți orice.

– Sigur că pot să spun orice, poate nici nu mi-au spart casa, am întors-o eu cu curu-n sus, ca să mă distrez și ca să nu vă plictisiți nici dumneavoastra în tură.

Epilog:

Poliția nu mi-a recuperat niciun obiect, niciodată. !!!

Peste trei săptămâni de la spargere, am fost în vizită la fratele meu și la soția lui. Cum am intrat în sufragerie, am scos un țipăt îngrozit. Pe un raft din biblioteca lor, ședea semeață vaza mea de o sută de ani, de la străbunica. Uitasem total că le-o dădusem lor cadou, cu câteva luni în urmă”

SIMONA CATRINA

Am să fac și eu vizite acelora pe care-i țin de dragi..

sînt cunoscută ca una dintre ultimele naive generoase în viață.. încă:(

p.s.- adresă utilă pe care o recomand, de drag

Anunțuri

25 de gânduri despre “MI-AM PUS ALARME PÎNĂ LA CER ȘI ÎN~APOI

    1. lol, da!, că din întîmplări, dacă le supra-viețuiești, poți învăța.. pe alții
      lol(eci & boleci).. oricînd vi se poate întîmpla
      și, credeți-mă pe cuvînt, sînteți singuri

      1. Desi ti-am respectat nevoia ta de liniste, de a te retrage si desi mi-am zis ca poate ti-e mai bine…mi-am dorit sa te intorci pentru mine, pentru dorul meu. Sunt egoista, nu-i asa? Te-am tot cautat in timpul acesta, crezand ca te-ai intors pe furis, fara sa te fi observat :)

        1. nici nu m-am retras & nici nu am re-venit:)
          pur și simplu am avut o experiență traumatizantă care mi-a reașezat prioritățile
          faptul că nimeni, nimeni, nimeni.. mi-a confirmat percepțiile
          în tot acest timp am ”bătut cîmpii” pe f.b., virtual vorbind, la fel de consecventă în .. nimic:)

          1. Of, îmi pare rău să aud!:( Măcar prioritățile, reașezate duc acum spre ceva bun?…
            Cât despre bătutul câmpiilor…nici eu nu sunt departe! Virtual vorbind…și nu prea, în ceea ce mă privește!:) La fel de consecventă în nimic!

                1. Doamne ajută!
                  vorba lui Dan Stoica ”Atunci când pierzi totul s-ar putea să-ți dai seama că ai făcut loc pentru exact ceea ce îți lipsea”
                  („Din amintirile unui libertin obosit” Dan Stoica 2013)

    1. :)n-ai tu nevoie să faci cadouri
      ce dăruiești se neprețuiește aici
      fii binecuvîntată.. mi drag să mă rog împreună cu tine..
      ”obosiți de valurile întîmplărilor ce vin asupra noastră, nu ne putem lupta și nici nu sîntem vrednici de milostivire, pentru că pocăință nu avem, adîncindu-ne în gînduri și fapte urîte; pentru aceasta cădem înaintea ta, să ne izbăvești de ispitele ce ne apasă și să ne întărești în dragostea lui Dumnezeu, ca să scăpăm de vrăjmași și să-ți cîntăm..”
      promisiune împlinită

  1. Inainte de ’89 lumea facea glume pe socoteala militienilor … dar am constatat ca la doua decenii dupa ‘evenimente’ mare parte din politisti ofera acelasi grad de stupizenie.

    1. vă asigur pe toți aceia care nu aveți alarme că sînt absolut benefice
      barem liniștii personale
      senzorii sînt excepționali! și ieftini
      alarma care o am, mai nou, îmi și dă telefon..
      pînă la ”eveniment” mă bazam pe cățeii lătrători și pe vecini
      între timp am aflat:( că pentru căței există aparate cu ultrasunete iar pentru vecini.. nepăsarea..

  2. Asa este, poilitistii de azi sunt in mare parte militienii de ieri! Daca le spuneai numele hotilor ii arestau imediat si puteau recupera paguba dar asa… Tin minte, cand eram copil, era un sef de post pe la miune maaare si gras, tov. plt. maj. Vladut. il anunta careva: „Don’ sef, se bat unii!”. „Da-i ba in p… ma-sii ca ala care-i batut ajunge-n spital iar alalaltul tot la mine ajunge!”. Lui tata i -s furat atunci bicicleta si l-a chemat sa dea declaratie, cerandu-i sa spuna nu numai ce culoare aveas bicicleta dar si seria de fabricatie a bicicletei (pe care tata normal ca n-o stia). „Pai cum vrei s-o gasim tovarase?” a zis Vladut si… nu stiu cat s-a straduit s-o gaseasca sau sa dea de urma hotului dar cert este ca tata nu si-a mai gasit bicicleta in veci!

    1. nici nu am sperat să găsească ei pe cineva
      că de găsit ceva nici atît
      fac și eu haz de necaz și mă baricadez în propria casă ca în locul cel mai sigur de pe lume:(
      (care părea să fie, pe persoană fizică.. de..)
      vai de noi.. ce-am ajuns
      și încă.. urmează

  3. Nu tiu care-i problema dar de peste doua luni nu mai pot posta pe blogurile in worldpress ca Nea Costache pt. ca imi cere sa ma autentific in WP. Am tot incercat dar… nu reusesc. Noroc cu FB-ul, numai ca linck-ul este pe pag. mea de pe FB si nu pe blog!!!

    1. noi să fim sănătoși, prietene!
      măcar atîta dacă s-o putea
      mulțumesc de gînd bun și trecere-n vorbe că mie nu-mi mai vine.. de mai nimic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s