inversarea conexiunilor poate

încerc să spun dar sfîrșesc prin a copia (poemele lui Picasso traduse de Irina Mavrodin) îmi împrumută un creion

cine va..

Am crezut că pot răzbi înspre undeva dar n-am (m a i) apucat

să fiu acolo și nicăieri altundeva

Locurile neumblate, lucrurile neterminate, gîndurile nepuse în cuvinte, iertările necerute, bucuriile vinovate, vinile asumate în șovăieli de fapte..

cenușa-i un sentiment greșit dar am aflat asta mult prea tîrziu .. se inventase, deja, roata..

Întîmplări?

Ce nume purta povestea aia cu patru picioare, pe care mâncam şi beam şi pe care am jucat de câteva ori? În fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund, semăna cu o roată roşie, şi se tot rostogolea numai într-o singură parte – cum se numea? Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu?

(Pauză.)

(Iluminat, deodată.) Iona. (Strigând.) Ionaaa! Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona. Şi acum, dacă stau bine să mă gândesc, tot eu am avut dreptate. Am pornito bine. Dar drumul , el a

greşit-o. Trebuia s-o ia în partea cealaltă. (Strigă.) Iona, Ionaaa!… E invers. Totul e invers. Dar nu mă las. Plec din nou. De data aceasta, te iau cu mine. Ce contează dacă ai sau nu noroc? E greu să fii singur. (Scoate cuţitul.) Gata, Iona? (Îşi spintecă burta.) Răzbim noi cumva la lumină.

(Ultimul capitol din “Iona”, de Marin Sorescu)