încerc să spun dar sfîrșesc prin a copia (poemele lui Picasso traduse de Irina Mavrodin) îmi împrumută un creion
cine va..
Am crezut că pot răzbi înspre undeva dar n-am (m a i) apucat
să fiu acolo și nicăieri altundeva
Locurile neumblate, lucrurile neterminate, gîndurile nepuse în cuvinte, iertările necerute, bucuriile vinovate, vinile asumate în șovăieli de fapte..
cenușa-i un sentiment greșit dar am aflat asta mult prea tîrziu .. se inventase, deja, roata..
*
Ce nume purta povestea aia cu patru picioare, pe care mâncam şi beam şi pe care am jucat de câteva ori? În fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund, semăna cu o roată roşie, şi se tot rostogolea numai într-o singură parte – cum se numea? Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu?
(Iluminat, deodată.) Iona. (Strigând.) Ionaaa! Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona. Şi acum, dacă stau bine să mă gândesc, tot eu am avut dreptate. Am pornito bine. Dar drumul , el a
greşit-o. Trebuia s-o ia în partea cealaltă. (Strigă.) Iona, Ionaaa!… E invers. Totul e invers. Dar nu mă las. Plec din nou. De data aceasta, te iau cu mine. Ce contează dacă ai sau nu noroc? E greu să fii singur. (Scoate cuţitul.) Gata, Iona? (Îşi spintecă burta.) Răzbim noi cumva la lumină.
(Ultimul capitol din “Iona”, de Marin Sorescu)
Inspirata postarea. Felicitari, nu stiam ca Picasso a fost si poet dar, era de asteptat.