.. . semn de carte, ceața

am cumpărat o carte scrisă pe(-un) blog

am să cumpăr cartea care se scrie sub ochii noștrii pe F.B.

tandr(ei)ă aștept(ări)are.. fragment:

S-a lăsat ceața peste noi. Drumurile și cuvintele se topesc în distanțe incerte. Undeva, în centrul unei lumi construită de tine, pe care am hotărât să o numesc acasă, îți aștept chemarea. Mă simt mic, insignifiant, într-o încăpere prea mare pentru un om singur. Sala de bal a petrecerii noastre prin lume mă privește mut, cu candelabrele stinse. Parchetul lustruit lucește stins, a toamnă târzie, lambriurile visează somnolent invitați plecați în croazieră, spre insule mai calde. Se arată un capăt de drum, sau e doar foșnetul pâclei care încearcă să se strecoare pe sub ușă?

E un pian, adânc în mine, la care știai să cânți odată. Îmi plimb degetele peste clape. Scâncește trei acorduri, apoi tace. I-o fi dor de tine. Nu știu. Îl las în pace. Aș șterge praful, ca să îmi umplu timpul, dar aici nici praf nu se pune. E un timp al încremenirii complete. Și aerul e vătuit: omoară sunetele după câțiva pași. Îmi strig numele și strigătul se îngroapă în spațiul dens al lipsei tale.
Ai lăsat o candelă când ai plecat. Ți-am spus că nu sunt credincios. „O să ai nevoie”, mi-ai zis. Uleiul e pe sfârșite. Îmi așez palmele în jurul flăcării micuțe și încerc să fur un strop de căldură. E frig în sufletul ăsta supradimensionat în care locuiesc. Iarăși șuieră vântul a pustiu pe la hornuri. Trebuie să zidesc șemineurile, sunt inutile acum. Ultima petrecere a consumat tot ce putea fi ars.
Ar trebui să ies pe-afară, îmi zic din când în când. Dar apoi îmi aduc aminte că nu e nimic afară. Doar ceața. Groasă, solidă, agresivă. Mă izbește cu fruntea de nimic, mă soarbe și mă scuipă de îndată. Nu se mai vede poteca pe care am venit la începuturi. Am pășit chiar și așa, cu vălătucii încolăcindu-se lacomi de la genunchi în jos. Am simțit cum cad și m-am lăsat. Am căzut timp îndelungat. Cred că am adormit, cu ceața vâjâind în jurul obrajilor.
M-am trezit în patul mare, cu baldachine din pânze de păianjen, făcute de tine acum un eon și ceva. E atât de frustrant să nu pot să mângâi nimic țesut de mâna ta! E totul atât de delicat, de fragil. Toate faptele tale se rup și dispar din memorie, la cea mai mică atingere. E o pedeapsă, sau doar un fel de moarte cu țârâita?
Uneori mă joc de-a locuitul cu tine. Îmi închipui că ești în cadă și faci o baie lungă, fierbinte peste putință și cu o droaie de spumă. Vin în fața ușii, trag cu urechea și aștept. Poate o să ai nevoie de ceva. Un prosop, peria de păr… Am avut grijă să o ascund, să uiți de ea înainte să intri în cadă. În schimb ți-am lăsat șamponul la îndemână. Uite-acum o să te clătești pe cap, o să vrei să te piepteni și o să mă strigi. Am să număr până la trei, să nu-ți dai seamă că pândeam la ușă, am să intru repede, să nu intre frigul înăuntru, am să zâmbesc sânilor tăi, o să mă ofer într-o doară să-ți fac un masaj, tu o să mă refuzi râzând, eu o să mă fac că nu aud și o să încep să-mi topesc degetele în pielea ta mătăsoasă, pe umeri, pe desenul arcuit al spatelui, apoi pe mijloc, rotocol și hoțește înapoi în sus, până când fiecare sân al tău va ajunge să se odihnească într-o palmă. Vom sta așa o viață, apoi încă una, și când secunda de răsfăț va fi trecut, cu un sărut ușor mă vei alunga, pentru mai târziu. Nu vine nici un zgomot dinăuntru. Mă duc să-ți fac o cafea. Te aud eu și din bucătărie, când o să mă strigi.
Azi am inventat o regulă nouă. Regula prezenței tale perpetue. În mod cert tu ești pe undeva pe aici, doar că nu ne putem găsi unul pe celălalt. Așa că îți las bilețele. Cu tot ce fac și pe unde mă duc. Seara refac drumul în sens invers și le adun. Dacă lipsește vreunul înseamnă că ai fost acolo. Înnoptez în acea cameră. Poate o să revii. Între timp te pictez. Pictez cu furie, din cuvinte de toate culorile, întâmplări cu tine. Nu mai știu care au fost reale și care doar dorite. Probabil că nu are o așa de mare importanță. Tot tu ești, în toate tablourile astea cu care îmi populez nopțile. Nu te-am mințit când ți-am spus că ești frumoasă. Încă respiri în spatele ochilor mei.
De ceva vreme nu te mai visez. Mă ții captiv într-o realitate continuă. Somnul e doar o comă scurtă, abruptă, din care tresar speriat de iminența unei morți pentru care nu sunt pregătit. Am trezia încăpățânată a omului care s-a pierdut pe sine. Astăzi am să te caut în trei lucruri. În „Chanson d’Automne” a lui Verlaine, într-o fată tânără, sărutându-și iubitul pe stradă, și în fotografia ta în rochiță albă, când aveai 4 ani și erai prințesa bunicului. Cu puțin noroc, am să mă hrănesc din tine încă o zi. Iar diseară vom aprinde lumânările din sfeșnicele de bronz, vom sparge nuci și vom bea vin roșu, iar tu vei țese peste mine încă o pânză a aducerii aminte.(Iubitei perpetue)
* Epistole către o sută de iubite *
Anunțuri

27 de gânduri despre “.. . semn de carte, ceața

  1. Frumos text… parcă mi-ar reînvia nişte amintiri şterse dintr-o epocă revolută… sau să fie efectul unor fotografii vechi alb/negru peste care dau din când în când printr-un sertar cu nişte personaje pe care parcă le-aş cunoaşte de undeva sau, mai degrabă, pe care le-am cunoscut cândva… Oricum, sunt confuz şi radarul meu este o vechitură care nu mai poate străpunge ceaţa…

  2. sunt locuri, în noi, aparent părăsite și unde cine știe dacă vom mai intra..
    e ca efectul privirii asupra dantelei vechi din muzee pe care n-ai voie să o atingi

  3. În copilărie obișnuiam să stau pe malul Brateșului și când ceața acoperea celălalt mal mă închipuiam pe malul unei mări nesfârșite. Mai târziu, în armata făcută la Marină, stăteam pe malul mării și-mi închipuiam că ceața acoperă malul refuzat al copilăriei mele.

  4. unii se prefac?!?
    sincer, îi invidiez că reușesc
    ===========
    pt preludiul meu ce va să fie am descis azi blogul
    și nu regret
    pt că am găsit asta:
    ”Pictez cu furie, din cuvinte de toate culorile, întâmplări cu tine. Nu mai știu care au fost reale și care doar dorite.”
    ma CELLE, d’ici, …..

    1. .. și mie mi tot mai frică
      că pierd linia fragilă și indecisă dintre închipuirea reală și acel a care e real pre-scris (ă)

  5. Mmmmm… ciudat si bun deopotriva. Ma uit si, in afara de pianul launtric, si acela cantand acum destul de tare, placut si cu glas nou, nu mai gasesc acea lipire ce m-ar fi tinut intr-o poveste rece, cu multe asemanari. Ma bucur ca acum imi este inca foarte vie in ochi si in tremurul degetelor, care au tot incercat sa pipaie, o ceata prin care am umblat intr-o dmineata, saptamana trecuta. Nu pot sa iti pun poze, asa ca incerc sa ti-o spun, ceata asta: Taiam grabita parcul meu drag, in drum spre servici. Plouase noaptea dinainte. Trec de primii pomi, dau in aleea mica dinspre pod. Cand intorc capul spre iubitul-de-dimineata – Soarele -, raman pe loc, fara miscare, fara respir: O ceata mare, toata, deplina, multa, fara margini, o ceata DE AUR facuse una Cerul sI Pamantul… Lacul era tot aur, si nu mai vedeai decat aurul ala aproape lichid, in care erau suspendate barcile lac ului. Parea un peisaj din picturile japoneze, ba chiar mai mult: se supsendase tot, si timp si spatiu, in acea nesfarsire de aur, care curgea cumva intr-o parte, ca un respir enorm, dens, stralucitor. M-am oprit si am stat asa minute in sir, incercand sa fotografiez momentul, sa captez cat puteam din Frumusete. O simteam peste tot si ma invarteam in ea, stand totusi pe loc. M-am infasurat in ea si am plecat mai departe…
    Inca respira… Mmmmm…

      1. Mmmm… ele sunt, iar eu ma uit la ele, fata draga…. ele vin si fac ce vor. din cand in cand, ma minuneaza si pe mine, ca sa le pot vedea…

      1. Oaaaaaaa! seamana mult cu Aia… Aia ce care ziceam.
        Doamneeee, cata Frumusete!
        …si casuta asta de poveste pluteste pe aur, uiiiiiiteeeeee….
        Of, si poza asta are asa un miros bun!
        Multumesc!

  6. Ceață! … imi plac mult cețurile toamei pentru ca poarta in stropii de apa atomizata toate aromele pamantului.
    Cand inspir ceața e ca si cum m-as racorda la niste canale cu energii secrete.

    un weekend placut!

  7. încă nu m-a atins ceața
    sper să nu mă pierd în cea londoneză
    cât despre epistole dspre sau către iubite, eu m-am ”lecuit”, adică vindecat

    sărut mâna, CELLA
    și te rog ai grijă de tine, dar și de Ana

  8. dacă-mi stă în putință, oricând, oricum, de oriunde
    dar ce anume, CELLA ?

    (eu sunt în Mureș și prin împrejurimi…. pînă luni
    marți plec, în decembrie sunt cam pe lângă Big Bang)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s