”mi se cere” să nu (mai) plutesc și multe altele ”mi se cer” ; bate bate la ușile raiului e o plictiseală atent programată
(să fim pragmatici¿ dacă tot ne-am ales cu noi între noi din 2* în 3* cîte iaduri de căciulă revin fiecăruia doar pentru vina de a fi știut număratul și faptul că raiul/ iadul suntem noi)
cît
doare
a ce amintire pe care nu o are
(patru anotimpuri numerotate plus acelea pe care IQști le neagă EQștilor ”și așa mai departe”)
se aliniază vîntu(ră)rile și se împart în cete de atac: frontal, pe flancuri, orizontal, vertical.. de-a valma (pentru cei care le țin, întîmplător, seama)
pornesc printre gînduri să le împrăștie cum ne-cum
de) pe mine pe mereu ce? lălalt mal și rîd și cîntă și-mi joacă de am rămas șchioapă
cu o rană nevindecată calc vîntul cînd fug de orice anotimp (întîmplător)
(apoi=apă mare) mulțumesc¡ și mă întoc spășită în uitare ca dintr-un vis într-un alt vis.. , MEREU, unul mai mare (e.a.poe)
hai, blînde Ivan, e vremea.. valul, vîntul, pîcla ori seninul numit cer n-au amintiri iar asta-i chiar o veste bună
putem pleca împăcați și putem
plute eșuate pe maluri diferite între care curg ape ce se țin de mînă
mereu !!!
rămîn în cubul meu și cu pătratele mă bat prietenește pe spate(le-l întorc pălmuirilor spiralate)
Șișkin (nu!-i) pentru visare (Ilia Repin nici atît)
iar eu și ”mersul pe pămînt” suntem în incompatibilitate gravitațională
rarĂ
împart balalaică cu balalaică acelora care urcă-n adînc
fărădepăsare
♠♥
____
*2&3 m-au primit & dat afară din ”casele lor”
le mulțumesc (asemenea), tuturor