After great pain a formal feeling comes–
The nerves sit ceremonious like tombs;
The stiff Heart questions–was it He that bore?
And yesterday–or centuries before?
The feet, mechanical, go round
A wooden way
Of ground, or air, or ought,
Regardless grown,
A quartz contentment, like a stone.
This is the hour of lead
Remembered if outlived,
As freezing persons recollect the snow
First chill, then stupor, then the letting go.
Emily Dickinson
percorso della luce
© Sven Fennema
După o mare suferinţă…
După o mare suferinţă urmează nepăsarea - Nervii, înţepeniţi, devin solemni ca mormintele, Inima, rigidă, se `ntreabă: M`a rănit chiar El, Cu secole `n urmă, sau n`a fost decât ieri? Picioarele te poartă pe aspru drum, te duc Prin nori sau prin Ce-ar-fi-putut-să-fie, Dar, fără să ştii de unde şi cum, Te simţi cuprins de trainică amorţire. Aceasta e ceasul când te-ai schimbat, când ai biruit, E ceasul neuitat. Ţi-l aminteşti cum îţi aminteşti zăpada, Întâi - înfiorat, înfrigurat, Apoi amorţit, deslegat. Traducere de Margareta Sterian
CELLA, iti doresc multa sanatate si-ti multumesc pentru poezie!
dacă nu ar fi ea, poezia, cine știe cum s-ar mai putea cîrpi zdrențuită viața…
mulțumesc, draga mea
http://www.cinemagia.ro/filme/la-piel-que-habito-484594/
De E. D. mi-amintesc mereu ducandu-ma cu gandul la timp si la eternitate, ca sa parafrazez un volum de-al ei. Zicea la un moment dat acolo ca „personalitatea este pentru om ceea ce este parfumul pentru o floare”…
Ma uitam la acele intrari / iesiri si imi puneam intrebarea pe unde sa o apuc…
@ Teo,… pe drumul Luminii, mereu, așa începe așa se termină