o poVeste se poate spune și singură dacă are destulă știință despre alunecare
(și) se înfășoară (și) se deșiră (și) se pitește (și) are și
”a fost odată” mereu început cu un ”aș”
de poveste rotitoare în abisurile lui doar sus
(eu zic spirală ∞ ceilalți ?¿.. .Möbius)
apoi… dacă o privești în ochii întorși înspre lume ea se ridică și pleacă gîngurind:
– fetița din lună era argintie luînd umbrele și sărutările, pătratele și mirările
lăsînd fără cuvinte vorbele legînd între ea și ceilalți doar slovele
ce ușor ori ce greu este, dacă ești doar o mică și scurtă poveste, nu se știe
doar se po vestește …
întîmplările, căutările, minunile, aflările, adevărurile din minciună, lacrimile din rîsul …
toate, în povestea fetiței argintii, încep și continuă-n venirea pe-o palidă părere de alb
(a)casa lună
,,cum se termină n-avem de unde ști așa cum nu știm începutul
poveștile se continuă-n ele hrănindu-și în singurătatea drumului trupul
poate cresc, poate se schimbă, poate învață silabe, poate obosesc, poate se mută la casa lor în alte povești
ce știm aproape sigur este că doar povestitorii sunt mereu alții mereu
povestea este pe drumul ei , acela care nu știm unde duce dar merge drum în drum, o poți spune tu/ el/ ea/ noi toți
azi, întîmplător și stîngaci, o spun
eu ♠♥
¡ ! tu taci eu încă fumez libelule
îngerii sparg
nuci cu statuia lilithei moi și dragi ciucuri
(avem oaspeţi la cină
fluturi)
și mereu ”și așa mai departe” și mereu
fotografii- Martin Waldbauer, Nicolino Sapio, Aleksander Smid
leneşrĂu's Blog ? 
Fetita din luna , azi, te priveste cu drag din coltul usii sau din coltul Lunii…Iat tu ii raspunzi cu o lacrima de bucurie de dupa perdea.
mă gândeam, sau poate chiar strigam:
“Hai să ne strângem în braţe,
hai, hai să ne strângem în braţe!” … l-am visat, amîndouă, pe Nini și-am rîs toți trei de numa
Şi
blestemat să fie tot, că nimic
nu pot să- i mai spun în
afară de aceste cuvinte
copilăreşti: «Fericire pentru
toți, pe gratis, şi hai să nu
plece nimeni supărat!»”.
(Picnic la marginea drumului)
nu am uitat, tu probabil da :) , că mi-ai povestit cartea asta …
ultima fraza din “Picnic la marginea drumului” de fratii Strugatki : “Fericire pentru toti, pe gratis, si hai sa nu plece nimeni suparat!”
nu știam, am citit-o, apoi…
:)
Nu mai știu când am povestit-o, știu că am făcut o prezentare sumară pe „Lecturi” :)
Acum fac „mandale” http://vectorplay.blogspot.com/2012/05/blog-post_26.html în timp ce mă uit la Babylon 5 și ambele sunt plictisitoare, cred că ar trebui să citesc ceva da’ Martin tot mai scrie la Jocurile lui de or să-l ajungă filmele din urmă
mie mi s-a(u) întîmplat ani(versări) pe care nimeni nu …
n-am accentele la mine și apare aiurea-n scris
fie :)
… a mai trecut un fel de an…
”treaba” lui
”mă gândeam, sau poate chiar strigam:
“Hai să ne strângem în braţe,
hai, hai să ne strângem în braţe!” ”- Nichita
E minunat sa crezi ca poti lua luna de pe cer !
… dar se intampla sa mergi la scoala si sa inveti ca luna e un corp astral … banal.
nici că-mi pasă :)
nici cerul nu există
nici mîine nici ieri
perfecțiunea-i hîdă și cumplit de plicticoasă
minunile țin de mine… dacă nu cred în ele nu există
probabil nici n-am fost la școală și nici nu știu nimic, asta-i sigur, sunt naivă dar nu infantilă :) și singuratică … poate rîd poate plîng… poate nici nu sînt…
”dar” este un DAR minunat
luna rămîne la locul ei și-i un corp astral banal
dar… nu-s, aia lunatecă, eu
între două eclipse de lună și-o crîncenă depresie obiectivă nu pot decît să mă sprijin de-așa umăr de amic generos :-P
Madi … s-a sinucis… a zis tare, tare frumos :
„Râd tot mai rar şi vorbesc tot mai puţin
iar acum îţi întind această mână mult prea târziu.”