valsul liliacului pitit

Cu superioritatea unor experiențe abandonate iubiții mei imaginari pot dansa, cînta, scrie,  mai de toate. Ei sunt înalți au ochi albaștri, verzi, negri uneori, căprui niciodată pentru că-s împletiți din iarbă și flori. Răspund la orice nume cînd îi strig : – Vladimirrr …

îmi aduc plăcinte cu brînză și-mi împrumută cîntece ale păsării spin     

Nel mezzo del cammin di nostra vita
mi ritrovai per una selva oscura
ché la diritta via era smarrita.

La mijlocul de drum al vieţii noastre 
m-am fost găsit într-o pădure-adîncă:
pierdusem drumul drept prin văi sihastre

zice DANTE

noi nu-l citim decît împreună și-i aruncăm, din mers, frunze moarte

Suntem pe drum ținîndndu-ne(-n) calea

avem mereu funcțional amnarul (fărădescîntei)

eu solitara  iubiților mei .

(Vladimir Moldavsky, suprarealism Art)

Vine timpul acela care ne spune tăcînd că a fost o vreme în care rîdeam

să împletesc acum lumina cu întunericul

este tot ce mai pot încerca din nimicul pe care

îl am ?

dansăm, rîdem, ne rotim în spirale adundînd desmărginiri din întresecundele grele de  preaplinul nimicurilor trecătoare și vine și pleacă și stă să se întîmple și țin iluzia tandră pulsînd indiferentă ca timpul pierdut

tîmple …

le li li le li la  s

nu am cui mărturisi şi nu am cui ce să

las

doar rîd, dansez și par c- aștept nimic

nu-i minunat să pari mai mereu că ești gînd, fără vorbe, treaz ?

lili  ac

♣/♥

…

”  Poi comincio: „Tu vuo’ ch’io rinovelli
disperato dolor che ‘l cor mi preme
gia pur pensando, pria ch’io ne favelli.

Tu-mi ceri ceva ce sufletul mi-l frînge,
să-mi răscolesc durerea disperată,
cînd doar gîndind şi totu’-n mine plînge”