iertările Luminii

smerit mărturisesc vouă

ADEVĂRAT A ÎNVIAT !

Lumânări la porţi,
Ceru-i luminat
Hristos a înviat din morţi
Adevărat a înviat.

Pe toata valea pământeană
E sfântă mama care naşte
Hristos se naşte dintr-o rană
Cântaţi creştinilor, e Paşte!

Oricâte i se-ntâmplă lumii
Cel sfânt nu pleacă nicăierea
Din jalea lacrimilor lumii
Mereu se-ntamplă Înviere.

Pe harta petelor de sânge
Rătăcitoare este firea
Şi Dumnezeu în ceruri plânge
Să înteţească-n noi iubirea.

Şi învăţăm din nou, cu mila
Cum trece duhul în fiinţă
Că măreţia e umilă
Şi totul este suferinţă.

Veniţi, creştinilor, la Domnul,
Să vă convingeţi că nu moare,
Dar uneori l-încearcă somnul,
Cum ne e dat la fiecare.

 Aceasta-i noaptea minunată
Când însăşi Biblia cuvântă
Şi Dumnezeu ni se arată
În chip de lumânare sfântă.

„Cît de frumoase sunt pe munţi picioarele trimisului care vesteşte pacea, a solului de veste bună, care dă de ştire mîntuirea.” (Isaia 52, 7)

Chilia Părintelui ARSENIE BOCA din Munţii Făgăraş,pe Valea Sîmbetei

Gyr- Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist și ce-nalt părea Crist !
… Luna venea dupa El, în celulă
și-L făcea mai înalt și mai trist.

Mîinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adînci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veștminte
argintîndu-I pe mîini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură :
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gură
și mi-a făcut semn ca să tac.

S-a așezat lîngă mine pe rogojină :
– Pune-mi pe răni mîna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie și rugină
parcă purtase lanțuri cîndva.

Oftînd și-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vîrgi.

Părea celula munte, părea căpățîna
și mișunau paduchi și guzgani.
Am simțit cum îmi cade capul pe mînă
și-am adormit o mie de ani…

Cînd m-am deșteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă și era lună,
numai Iisus nu era nicăiri…

Am întins brațele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul : nici un răspuns !
Doar razele reci, ascuțite-n unghere,
cu sulița lor m-au străpuns…

– Unde ești, Doamne ? Am urlat la zăbrele .
Din lună venea fum de cațui…
M-am pipait… și pe mîinile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.