veghea(-mi)- ” Numai din somn / se poate trezi fiecare, -/ din coaja vieții nici unul,/ niciodată”

(…) !” Atunci când m-aţi întrebat cum arăt, trebuia să vă răspund cu mâna pe inimă: arăt întocmai ca o mirare a mea. Atunci când m-aţi întrebat cum arăt trebuia să vă răspund că cea mai mare speranţă a mea este de a putea să dorm, la sfârşitul vieţii mele, să dorm fără vise. Uneori sunt obosit de propriile mele gânduri, de apropierile de gânduri, care se fac de la sine, de pornirea de a aşeza răul în…ainte. Durerea se umflă şi devine fabuloasă şi e aşa de parcă aş visa un vis. Un vis în care se face că statuia lui Venus din Millo, mare cât un Zeppelin, pluteşte liniştită pe cer, lungită, iar apusul de soare îi izbeşte sânii. Şi eu alerg pe străzi, pentru că ea coboară spre mahalale, iar când oraşul se termină şi când copiii cu puţele goale şi cu buricele goale şi strălucinde de năduşeală aleargă după mine în lătrături de câini, eu încă mai fug după acea statuie uriaşă, care urmează să se prăbuşească undeva, după o lizieră. De ce alerg, nu ştiu. De ce latră după mine câinii, nu ştiu. De ce e atât de uriaşă acea statuie de piatră – pe care am văzut-o cândva cu ochiul liber într-un muzeu -, nu ştiu. Şi de ce prefer, în locul unei idei lucide, patul şi transpiraţia şi făptura unei idei lucide, iarăşi nu ştiu.
 Vă supără că v-am povestit un vis? ” (…)

O voi prieteni,/ poezia nu este lacrimă/ ea este însuşi plînsul/ plînsul unui ochi neinventat/ lacrima ochiului/ celui care trebuie să fie frumos,/ lacrima celui care trebuia/ să fie fericit”

ELEGIA OULUI, A NOUA

Într-un ou negru mă las încălzit / de așteptarea zborului locuind în mine;/ stă unul lângă altul, nedezlipit,/ sinele lângă sine./ Sentimentul unei aripi îmi curge-n spinare,/ senzația de ochi își caută o orbită./ O, tu, întuneric mare,/ tu, dezgustată naștere încremenită / S-a așezat pe mine o idee / și mă clocește maternă./ Acum, tot ceea ce este e / rotundă căldură și fermă./ Sare din mine un fel de plisc / în toate părțile și deodată./ Refuză să fie un obelisc / șira intimă, curbată./ Sparg coaja pielii mele, arsă,/ lipită de-a dreptul pe suflet,/ ca să-mi rămână ne-ntoarsă / întâia încercare de umblet./ Sar cojile negre, oho! / Mai mare mă aflu și nezburat,/ lipit de acel încotro,/ cu o boltă de jur împrejur adăugat./ Scot ochi cu priviri nereale / la dreapta, la stânga, în sus și-n jos,/ născând șir de regi-animale,/ care știu cum se moare frumos./ Întind și o pană de os, irizată / atinge negrul concav./ Sar cojile negre deodată / și iată-mă, iarăși, suav,/ închis într-un ou mult mai mare,/ clocit de-o idee mai mare,/ gălbenuș jumătate, pasăre jumătate,/ într-un joc cu pași pe furate./ Ou mare! Silabă răcnită / într-o perpetuă creștere smulsă / fără tavan stalactită / sedusă./ Ouă concentrice, negre, sparte / fiecare pe rând și în parte./ Pui de pasăre respins de zbor,/ străbătând ou după ou,/ din miezul pământului pân’la Alcor,/ într-un ritmic, dilatat ecou./ „Sinele” încearcă din „sine” să iasă,/ ochiul din ochi, și mereu / însuși pe însuși se lasă / ca o neagră ninsoare, de greu./ Dintr-un ou într-unul mai mare / la nesfârșit te naști, nezburată / aripă. Numai din somn / se poate trezi fiecare, -/ din coaja vieții nici unul,/ niciodată.//

+ / – [ e U ] din gînd de Înger și carne trecătoare de Zeiță & Zeu

după toate cîte s-au trăit murindu-se pe potrivă, după toate cîte s-au spus tăcîndu-se-n murindul trăirilor încă și încă și încă…

… liniștea, Îngere al meu derurat și cu-o singură-aripă, nevorbindu-mă reinventează-mi tacerea ocrotitoare clipă(viață) după chipul și asemănarea-ți clipă(moartea)

” și așa mai departe”

[…]

♣/♥

lucrările, re-produse, aparțin lui Ben Goossens

Anunțuri

27 de gânduri despre “veghea(-mi)- ” Numai din somn / se poate trezi fiecare, -/ din coaja vieții nici unul,/ niciodată”

  1. CELLA, mi-e tot mai greu sa inteleg, inca mai simt si inca vad, aud…
    Imaginile alese de tine parca sunt desenate dupa gandurile lui Nichita, iti multumesc.

    1. poate Goossens l-a întîlnit fără să știe
      poate eu i-am visat pe-amîndoi, frați, într-o noapte pustie
      n-avem de unde ști unde ne terminăm noi și unde începe orice altceva
      ce-i !”arta” …

    1. Sistemul evolueaza, de cate ori il invingi tine minte si se adapteaza. In final nu va mai avea pe cine sa invinga si se va canibaliza. Peste ruine se va cladi un sistem nou.

      1. este deja atît de evident că pînă și ”orbii” de pînă mai ieri ar trebui să recunoască
        n-ai să vezi. încrîncenați cum sunt se aGAȚĂ cu ghearele de cei ce-i înving trecînd mai departe de partea …
        d-aia-ți tot zic că lupta-i epuizantă și învingerile sunt mai mult triste tot mai ” Victorie à la Pirus”

  2. Ana

    Se curbase orizontul
    cum mîna cea a mamei mele
    cînd urla și mă năștea
    și nu mă mîngîia.

    Nichita Stanescu

    1. vreau să cred că nu te superi pentru că am rescris cu diacritice și !”î” din !”i”
      nu impun nimănui dar prietenilor, care chiar mă cunosc personal ;) , le mai fac mici ”figuri”

  3. Bine ai facut .Eu habar nu am cum sa pun diacritice. Ce vrei, sunt batranica ! O sa -i rog pe ai mei sa ma invete, ca sunt si eu adepta ” educatiei permanente” !

    1. ce vreau ? să te alinți cît cuprinde :-P
      știu eu cîteva care degeaba au 20… în buletin
      am precizat expres că-i valabil doar pentru cei care-mi sunt
      citesc, tac și uit pe aceia/ acelea care scriu fără diacritice
      măcar atîta !”respect” că oricum ne-”am” americanizat limbajul de mai mare jalea
      !nu admit poezie scrisă fără diacritice
      poezașii : zît!!!

  4. Pingback: Maybe « schtiel
  5. Referitor la păcăleli

    Bună dimineața!
    M-am ferit să folosesc diacritice că apar diferit pe browsere diferite și depind și de setările paginii. Pe „Jurnal” scriu cu diacritice :)
    Cu î e mai delicat cu toate ca nu aprob „regula” (cu justificare absolut idioată) a folosirii â dar e, totuși, o regulă. Cei cu pregătire juridică ar trebui să înțeleagă :)

    1. cei ”cu pregătire juridică” !știu că este o recomandare și că onor Academia ”acceptă” ambele forme ca fiind corecte :-P
      mi se pare măcar de bun simț să fie folosite diacriticele mai ales atunci cînd este vorba de poezie
      sensul unui cuvînt poate fi, uneori, (măcar și nu numai h)ilar schimbat
      este opțiunea personală a fiecăruia
      mi-am permis a interveni doar în comentariul unei prietene pe care o cunosc personal iar ea mă cunoaște la rîndul ei suficient de bine pentru a nu se simți nici ofensată și nici nedreptățită ori ”judecată”
      am precizat: acolo unde nu-mi place ”ceva” nu ”achiesez” :)

      Bună dimineața!, păcălitor de însorită

  6. ia uite şi „zincabeiu” de-l visasem! …observ că e o doamnă…ce să-nsemne oare, Cella? cred că-ţi aminteşti că la sfârşitul unui text de-al meu, nu cu mult timp în urmă am pomenit că-mi apăruse în vis „zincabei” şi era o unitate de măsură…
    PS: sper să nu se supere zincabeiu pe mine, căci atunci când am visat, habar n-aveam că există cineva cu pseudonimul(sau numele ăsta).

    1. :) !exact
      trebuia să-ți zic, am și intenționat să o fac atunci, dar m-am răzgîndit și am hotărît să las jocului timpul
      Zinca este prietena mea clar nesupărăcioasă :) iar ”povestea” numelui este cu adevărat una demnă de premoniții tale intersectate cu ale ei
      chiar mi se pare remarcabilă și această ”întîlnire”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s