„O voi prieteni,/ poezia nu este lacrimă/ ea este însuşi plînsul/ plînsul unui ochi neinventat/ lacrima ochiului/ celui care trebuie să fie frumos,/ lacrima celui care trebuia/ să fie fericit”
ELEGIA OULUI, A NOUA
Într-un ou negru mă las încălzit / de așteptarea zborului locuind în mine;/ stă unul lângă altul, nedezlipit,/ sinele lângă sine./ Sentimentul unei aripi îmi curge-n spinare,/ senzația de ochi își caută o orbită./ O, tu, întuneric mare,/ tu, dezgustată naștere încremenită / S-a așezat pe mine o idee / și mă clocește maternă./ Acum, tot ceea ce este e / rotundă căldură și fermă./ Sare din mine un fel de plisc / în toate părțile și deodată./ Refuză să fie un obelisc / șira intimă, curbată./ Sparg coaja pielii mele, arsă,/ lipită de-a dreptul pe suflet,/ ca să-mi rămână ne-ntoarsă / întâia încercare de umblet./ Sar cojile negre, oho! / Mai mare mă aflu și nezburat,/ lipit de acel încotro,/ cu o boltă de jur împrejur adăugat./ Scot ochi cu priviri nereale / la dreapta, la stânga, în sus și-n jos,/ născând șir de regi-animale,/ care știu cum se moare frumos./ Întind și o pană de os, irizată / atinge negrul concav./ Sar cojile negre deodată / și iată-mă, iarăși, suav,/ închis într-un ou mult mai mare,/ clocit de-o idee mai mare,/ gălbenuș jumătate, pasăre jumătate,/ într-un joc cu pași pe furate./ Ou mare! Silabă răcnită / într-o perpetuă creștere smulsă / fără tavan stalactită / sedusă./ Ouă concentrice, negre, sparte / fiecare pe rând și în parte./ Pui de pasăre respins de zbor,/ străbătând ou după ou,/ din miezul pământului pân’la Alcor,/ într-un ritmic, dilatat ecou./ „Sinele” încearcă din „sine” să iasă,/ ochiul din ochi, și mereu / însuși pe însuși se lasă / ca o neagră ninsoare, de greu./ Dintr-un ou într-unul mai mare / la nesfârșit te naști, nezburată / aripă. Numai din somn / se poate trezi fiecare, -/ din coaja vieții nici unul,/ niciodată.//
+ / – [ e U ] din gînd de Înger și carne trecătoare de Zeiță & Zeu
după toate cîte s-au trăit murindu-se pe potrivă, după toate cîte s-au spus tăcîndu-se-n murindul trăirilor încă și încă și încă…
… liniștea, Îngere al meu derurat și cu-o singură-aripă, nevorbindu-mă reinventează-mi tacerea ocrotitoare clipă(viață) după chipul și asemănarea-ți clipă(moartea)
” și așa mai departe”
[…]
♣/♥
lucrările, re-produse, aparțin lui Ben Goossens
foarte frumos…..foarte
p.s. eu te am in blogroll:) ! salve
Nini și eu
muțumim
,,
CELLA, mi-e tot mai greu sa inteleg, inca mai simt si inca vad, aud…
Imaginile alese de tine parca sunt desenate dupa gandurile lui Nichita, iti multumesc.
poate Goossens l-a întîlnit fără să știe
poate eu i-am visat pe-amîndoi, frați, într-o noapte pustie
n-avem de unde ști unde ne terminăm noi și unde începe orice altceva
ce-i !”arta” …
Buna dimineata!
Bună dimineața!
iar am învins sistemul
adică l-am fentat, cred :)
Dar ti-ai revenit greu…
aiurea !, mi=am revenit
~el~ nu o să-și mai REvină niciodată :-P
Sistemul evolueaza, de cate ori il invingi tine minte si se adapteaza. In final nu va mai avea pe cine sa invinga si se va canibaliza. Peste ruine se va cladi un sistem nou.
este deja atît de evident că pînă și ”orbii” de pînă mai ieri ar trebui să recunoască
n-ai să vezi. încrîncenați cum sunt se aGAȚĂ cu ghearele de cei ce-i înving trecînd mai departe de partea …
d-aia-ți tot zic că lupta-i epuizantă și învingerile sunt mai mult triste tot mai ” Victorie à la Pirus”
de=a rîsul/ plînsul
balega de mînzul
Ana
Se curbase orizontul
cum mîna cea a mamei mele
cînd urla și mă năștea
și nu mă mîngîia.
Nichita Stanescu
vreau să cred că nu te superi pentru că am rescris cu diacritice și !”î” din !”i”
nu impun nimănui dar prietenilor, care chiar mă cunosc personal ;) , le mai fac mici ”figuri”
Bine ai facut .Eu habar nu am cum sa pun diacritice. Ce vrei, sunt batranica ! O sa -i rog pe ai mei sa ma invete, ca sunt si eu adepta ” educatiei permanente” !
ce vreau ? să te alinți cît cuprinde :-P
știu eu cîteva care degeaba au 20… în buletin
am precizat expres că-i valabil doar pentru cei care-mi sunt
citesc, tac și uit pe aceia/ acelea care scriu fără diacritice
măcar atîta !”respect” că oricum ne-”am” americanizat limbajul de mai mare jalea
!nu admit poezie scrisă fără diacritice
poezașii : zît!!!
Referitor la păcăleli
Bună dimineața!
M-am ferit să folosesc diacritice că apar diferit pe browsere diferite și depind și de setările paginii. Pe „Jurnal” scriu cu diacritice :)
Cu î e mai delicat cu toate ca nu aprob „regula” (cu justificare absolut idioată) a folosirii â dar e, totuși, o regulă. Cei cu pregătire juridică ar trebui să înțeleagă :)
cei ”cu pregătire juridică” !știu că este o recomandare și că onor Academia ”acceptă” ambele forme ca fiind corecte :-P
mi se pare măcar de bun simț să fie folosite diacriticele mai ales atunci cînd este vorba de poezie
sensul unui cuvînt poate fi, uneori, (măcar și nu numai h)ilar schimbat
este opțiunea personală a fiecăruia
mi-am permis a interveni doar în comentariul unei prietene pe care o cunosc personal iar ea mă cunoaște la rîndul ei suficient de bine pentru a nu se simți nici ofensată și nici nedreptățită ori ”judecată”
am precizat: acolo unde nu-mi place ”ceva” nu ”achiesez” :)
Bună dimineața!, păcălitor de însorită
ia uite şi „zincabeiu” de-l visasem! …observ că e o doamnă…ce să-nsemne oare, Cella? cred că-ţi aminteşti că la sfârşitul unui text de-al meu, nu cu mult timp în urmă am pomenit că-mi apăruse în vis „zincabei” şi era o unitate de măsură…
PS: sper să nu se supere zincabeiu pe mine, căci atunci când am visat, habar n-aveam că există cineva cu pseudonimul(sau numele ăsta).
:) !exact
trebuia să-ți zic, am și intenționat să o fac atunci, dar m-am răzgîndit și am hotărît să las jocului timpul
Zinca este prietena mea clar nesupărăcioasă :) iar ”povestea” numelui este cu adevărat una demnă de premoniții tale intersectate cu ale ei
chiar mi se pare remarcabilă și această ”întîlnire”
n-o să cer(n) detalii suplimentare, tot timpul l e va da…
!așa-i …
Reblogged this on leneşrĂu's Blog ?.
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.