par condamnată să înţeleg

Lee Jeffries

Mutilînd aparența așteptării am înțeles că durerile sunt bucurii care poartă măști : a ce ai neștiind că ai, dorind în neputința de a înțelege că nimic e mai mult decît tot, vrînd să schimbi ce nu îți este în tot ce este(le)

Multe greșeli am făcut, fac și mai am   Oo  mai am de făcut

Unde-i și cine-i și care-i linia ori punctul care să mă învețe înțelesul numit te țin strîns în brațe și șoptit te iubesc fărădemăsură

„și așa mai departe”

au vrut să-mi facă rău și mi-au făcut, au vrut să mă doară și m-a durut

n-am urît, n-am judecat, nu m-am apărat

naivă … n-am avut cum și n-am

strîns între degetele palmei podul

să-l trec

nu mai plîng că nu știu, nu mai cer că nu am, nu mai sunt că este nimic

și am tot

așadar degeaba, oricui, vocea tacerii mele

pune semne peste toate vrerile lor

au vrut să mă doară și m-a durut, au vrut să-mi facă rău și mi-au făcut

trecutul e doar viitorul

lor

eu rămîn amintind de ce nu am, avînd.

Anunțuri

41 de gânduri despre “par condamnată să înţeleg

  1. Un ardelean foarte deștept prefera să sporească
    „… a lumii taină –
    şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
    nu micşorează, ci tremurătoare
    măreşte şi mai tare taina nopţii,
    aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
    cu largi fiori de sfânt mister
    şi tot ce-i neînţeles
    se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
    sub ochii mei-…”

    iar în ceea ce privește suferința, el credea că

    ….Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă,
    pe frunţi albastru ger,
    pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier,
    în bulgăre de ţărână
    o lacrimă sau sâmbure de cer.

    Nu mai calcă pe pământ
    cine calcă-n suferinţă.
    Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duh
    ce poate fi pipăit, duios, cu stiinţă.

    Tată, carele eşti şi vei fi,
    nu ne despoia, nu ne sărăci,
    nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
    Alungă pe aceea doar care destramă,
    dar nu pe-aceea care întăreşte
    fiinţa-ntru fiinţă.

    Zău, Cellissima, nu-l dau pe ardeleanul cel foarte deștept drept panaceu, dar cred că merită să se apeleze și la el, cred că avea destulă expertiză , cum se zice acum, și în domeniul cunoașterii și al suferinței. Evident că experiența personală este primordială, dar parcă el ne ajută cu un strop de seninătate, are efect analgezic.

  2. Pingback: Seven « schtiel
  3. gestul tău e minunat de omenesc şi-ţi mulţumesc pentru el
    am aflat că tristețile-s „descoamări inestetice” şi-i (de-)o ” gravă indecenţă” să le împărtăşeşti celorlalţi
    îmi cer iertare
    am reconsiderat şi sinceritatea …

  4. Păi dacă este decent să ieșim numai mascați în public pentru a nu vădi ,,descoamări inestetice”, hai să atribuim artei disimulării supremația. Nu contează că se năruiește un întreg eșafodaj de valori și categorii general umane … E drept că mai depinde de pe cine bagi în categoria ,,ceilalți”, având o gamă relativ largă de unde poți alege față de cine te poți arăta așa cum ești, fie și cu ,,descoamări inestetice”, sau numai într-o permanentă stare de beatitudine…

    1. pentru mine schimbarea ar fi tardivă da-i, cumva, bine să afli ce cred alţii despre tine doar din cioburi virtuale
      crede-mă că ştiu să „aleg”. dovadă acei ce-s aici
      nu mi-au plăcut niciodată: circul, zoo, balurile mascate …
      sunt un soi de ignorantă naivă
      helas ! :(

      1. Hai, nu te supăra, Cellissima (asta înseamnă mutriţa aia galbenă,nu?), îmi pare rău că mai totdeauna când încerc și eu câteodată să fac pe deșteptul, obțin rezultate catastrofale.

  5. eşti printre foarte puţinii virtuali care chiar n-a(u)i şanse să mă supere
    în general e greu să mă supere cineva că nu văd cum ar putea
    altele-s „tristeţile” mele şi chiar n-au legătură cu lumea asta efemeră pe care dacă mi-ar cauza mi-ar fi extrem de simplu să o ignor- delete şi gata

    era multă veselie, demult tare parcă în altă viaţă(virtuală), cînd intram în spaţiul ăsta
    mai uitam de una, de alta
    s-a făcut noapte tare de la o vreme şi vidul de pixeli s-a jegoşit mai ceva ca „viaţa reală”
    ori poate „navighez” eu pe unde nu trebuie
    şi totuşi… sunt aceiaşi de-acum 4 ani… şi totuşi

    deci, NU!, nu-s supărată
    mirările mele cu şi despre oameni… fără semne de punctuaţie
    mereu altele aşadar dătătoare de „viaţă”
    cît, încă, mă mir poate că n-am murit de tot
    e de bine (probabil)

    1. De la bun început cred eu că stilul ăsta de comunicare are și efecte perverse vădite în timp, tocmai din cauză că oferă largi posibilități de disimulare, histrionicul și cabotinajul se sesizează mai greu, comunicarea devine independentă de comunicator până la disjungere totală. Dacă mai folosești și păsăreasca specifică internetului, abrevierile și locurile comune, gata, ruptura este totală. Cred că de aici vine insatisfacția, din năvala artificiosului și a formalismului. Inconsistența mesajulului dă senzația că relația s-a epuizat. La fel ca în dragoste, Cella, atunci când partenerii nu mai au ce-și spune. Mai funcționează un timp din inerție, apoi se stinge de tot. Urmează micile crize de mizantropie, goana după alte și alte relații virtuale și tot așa. Și nu în ultimul rând, caracterul acesta de scrisoare deschisă în cazul comunicării prin „comentarii” nu face bine totdeauna comunicării, dar asta de la caz la caz… E greu să fii pe aceeași lungime de undă cu prea mulți corspondenți simultan.
      Scuză-mă Cellissima, așa sunt ăștia bătrânii, devin pisălogi dacă cineva le dă apă la moară, dar am observat și eu fluctuațiile care intervin în relațiile interumane în mediul virtual,însă chestiunea m-a preocupat decât în subsidiar, eu am nimerit pe aici pentru defularea unor vechi refulări: aia cu poezelele

  6. putem pune de-un sfat al bătrînilor și să ne sfătuim între noi
    … și POEZIE
    toate celelalte-s amănunte

    uite ce minunăție-i virtualul cu prietenii mei: vin de la ALEXANDER și nu vin cu mîna goală, acolo la el este mereu țărm curat și liniștit. ți-am adus un SENTIMENT REGĂSIT al minunii care răspunde la numele omenesc- Ion Caraion

    Am cunoscut femei cu semne rămase
    dintr-o dragoste în care pieriseră toate cuvintele.
    Eşti aici, lângă mine, cum ar fi dintele
    nenorocirii într-un serai de mătase.

    Poate că dincolo de tine e moarte,
    Oraş cu toate străzile triste
    Se scutură frunzele-n vis, de
    aseară şi ceasul
    ceasul pleacă’-mpleticindu-se-n ciubotele sparte.

    Poros ciubăr de lapte zvârlit în faţa porţii
    Aud cum cresc vâtuii, seminţele şi piatra
    Şi-aşa solzos e cerul… Acum se scoală-n vatra
    de somn a catastrofei
    (discret ca o lectură) pădurile şi morţii.

  7. Gata, l-am găsit pe ALEXANDER! Mulțumesc pentru „Sentiment regăsit”, face dovada unui alt fel de comunicare, o ultracomunicare (prin similitudine cu ultrasunetele care sunt, produc efecte, dar nu le auzim). Și îți mai mulțumesc și pentru că mi-ai făcut ziua de azi mai altfel, cu comunicare adevărată. Sărut mâna!

  8. stătea cumințel și luminos în blogroll, Alexander …
    și ce poeme minunate scrie

    oricînd, cu drag, vorbesc cu cei care-mi știu vorba
    oricînd

    mai greu îmi este de cînd îmi prăjii placa și nu mai am laptopul meu dar trag nădejde, vorba Marelui Anonim- nu-i bine să nu treacă da’ nici rău să ţină mult

    mi-am adunat lîngă mine pisoiul și-i citesc din Ivănescu
    suntem la Poemele din 1973 „We thank with brief thanksgiving ” : N-am ajuns încă la scena în care/ sunt cu toții strînși în fața zidului de la capătul/ mort al grădinii- …

      1. Eh, stimate domnule Emil, dădui cu bâta-n baltă? Dădui! O scuză uzitată în astfel de cazuri este că se întâmplă şi la case mai mari dar eu, considerându-mă o casă foarte mare, nu am s-o folosesc: am să aştept să-mi treacă roşeaţa din obraz de la sine, timp în care nu voi pregeta să vă mulţumesc din inimă pentru lecţie, deoarece consider că omul trebuie să înveţe cât trăieşte. Nutresc totuşi spreranţa ca vocabula inventată de mine azi să se încetăţenească în limbă, c

        1. De fapt mesajul muzical ma caracteriza pe mine, chiar apar si „eu” pe la mijlocul piesei spunand ca n-am habar despre ce se discuta :)

  9. mizez, totuși, pe intuiție
    că nu-mi permit să cred că știi despre mine și Praga
    adică… o fi tîrgu` mic da` nici chiar așa

    altfel, Bună dimineața !

  10. Oscilam intre Babushka cu Kate Bush si Prague cu Rika Zarai , cred ca matusa vrajitoare mi-a dirijat soarecele :)

  11. :-P ce-mi plac glumele tale, hă/hă/hă, miercurea înainte de joi … (cînd) barza chioară așteaptă să i se facă cuib

    e bine și cu ”trezirea la/în realitate” dar nu-i darul orișicui

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s