fluturii mei nu ies din gogoaşă că-s acolo şi-i opresc. i-auzi?

– Nu vrei să cumperi un cîine?
m-a întrebat îngerul, ţinînd în braţe
inima mea
lătrătoare,

Auzi-i, Nini, au decretat ei o zi mondială a poeziei şi se frăsuie care mai de care să se elogieze, banal, să se promoveze, să se finanţeze, să se…

şi în general să ne aducă la cunoştinţă „că ce ştim noi”, băi …

aşa-i : nu ştim!

♣/♥

Iluzia cu gesturi calculate
mă cheamă după colţ în întuneric
mi-arată doar formule eronate
îşi bate joc de ochiul meu coleric –
mânca-o-ar lupii!

Beau un pic de-agheasmă
rugându-mă să fie doar iluzii
mă-mbată a buchetului mireasmă
în pieptul meu doi iepuri plâng…
Auzi-i!

revin

că aşa se întîmplă cînd eşti luată, plăcîndu-ţi asta mult şi bine, de val: mi-am amintit că-s iubitoare, nedogmatică fiind :

Moni Stănilă dixit –

(…)

toată comunicarea internautică e trunchiată, şi poate tocmai pentru asta oamenii trişti vor să comunice aşa, noi oamenii, des, căutăm în tristeţe pe cel care nu este online, căutăm la alţii – o dată am dat un mass mai multor prieteni CĂUTAŢI-MĂ! MI-E FRICĂ DE ÎNTUNERIC, NU SE POATE SĂ FIU GRAS ŞI TRIST, doar că mie nu mi-a răspuns chiar nimeni şi nu aveam curajul să trec prin perete şi faţă în faţă cu moni să spun tu nu ai ştiut niciodată că omul trist îşi bea măduva din oase, nu am îndrăznit pentru că oricum ştiam că toate experienţele sunt o nouă tortură: pînă la urmă literele sunt diabolice, pentru asta au nevoie de contrast alb-negru ca să fie cît mai clare, vorbirea e alb pe alb / negru pe negru, dintotdeauna aşa: şi fiecare cuvînt pe care ni l-am spus a zidit în noi: eu am devenit catedrala lui Gaudi, tu templul maiaşilor; şi toţi se tem să vorbească de cuvinte fiindcă vor să rămînă minimalişti: darul are preţ prin dăruitor, spunea un prof de-al meu; şi îţi spun asta pentru că mă tem de cuvintele alb-negru / negru-alb – crede-mă alinierea planetelor e o prostie)

(…)