Anna, Vladimir, Mikhail… eu şi cenuşa mestecenilor ţinută-n palmele dăruite nopţilor albe, podurilor, balalăicilor, trenurilor cu ferestre la care luna priveşte indiferent de prezentă că-i inutil a noastră
ce instrument perfect, violoncelul, pe care doar noi îl ştim : nopţile albe, ruseşti, pe care eu le silabisesc şi tu mi le scrii
mereu… mereu… există ? … a doua, nu încă una, zi
♣/♥
* mereu, mereuaş- regionalism :)- încet, încetişor, nu te repezi…
Anunțuri
doar dacă poţi a vrea, doar dacă vrei a putea…
что возможно ?- будет ! пахать :)
Minunate lumi ne arăți tu, Cella!
De ce?
Ca să regretăm că trăim în cea în care trăim?
Ca să ne apuce dorul de ducă?
Sau ca să ne împăcăm cu lumea asta, așa cum este ea?
la de ce eu nu ştiu să(-i) răspund
lumile despre care spui nu-s ale mele :(
eu, banală şi îngenungheată de vremi,refuz să mă predau
atunci cînd ţi s-a luat tot şi eşti doar cu tine
dăruind ce nu ai te poţi crede aparţinînd nefiind nimănuia
şi ?
poate
şi ?
nimănui nu-i pasă
păsarea e o ‘stare’ în care, mereu însingurat, găseşti … poate… un crîmpei firav de biNE
Atunci să-mi răspund singur: fac pace cu mine şi cu lumea şi o iau aşa cum este… cred că este o soluţie bună.
În ceea ce priveşte banalitatea, te contrazic vehement, iar în ceea ce priveşte îngenuncherea, mă îndoiesc… este doar o pasă proastă indusă de vremurile astea. Tu însăţi spui că nu te predai, aşa că sus inima, Cellisima, trebuie să o scoatem la capăt!
aşa să şi faci
îmi place certată că prea-mi dau eu mie dreptate mereu :)
Draga mea, ce bucurie ! Mi-au dat lacrimile.
Stand eu cu mana in ghips trei saptamani , ce puteam face …decat sa-l citesc pe Gogol(taras Bulba, Manaua, Nasul).Doamne, ce popor, cata suferinta…Cata frumusete !
am să te cert!
nu puteai da măcar un s.m.s., de dor?
;)
domol parca ar fi mai potrivit…
am mare grijă de cuvinte
‘domol’ e altceva, altundeva, altcîndVA
aici şi acum ‘mereu’ este cuVîntul ;)
domol
:) bun!, fie ca voi
domolita scrie pe mine
:wink: