clipa de sare

La mulţi ani !

Ars Poetica

nu să faci semnul e bine e tăvălug peste tine ești
încremenit într-o estetică stearpă în care
frumusețea e regina prostită de la o vreme

eu urâtul sau eu frumosul sunt bun de peniță de vârf de creion eu
cel care am pierdut într-un purgatoriu ciudat virginitatea am
dreptul să vă arăt ce stiu?

femeia mea, care e stearpă ontologic are
dreptul la ideal?
vecinul meu care este redus la semne poate
scrie o carte?
în supărarea mea puțin scoasă din lucruri doream
să spun că
sunt literele prea multe…
dar pot fi strunite atunci când
portarul de la bloc te întreabă: în ce să cred?
pentru mine să scrii înseamnă să fugi cu spini în
tălpi să încerci estetica zâmbetului să
provoci cavalerește
ielele să îți măsori cu versul capacitatea de a sta vertical în
umbră

frumusețea este moartea poeziei
frumusețea te îndeamnă ori la lene ori
la moarte

nu împrumut imagini și nu scriu imagini nu cunosc
imagini împrumut ieșiri
scriu plecări umblu bine la
semnele care îmi iau aerul
nu respir
imaginarul acesta este plin de o
dualitate moartă
nu sunt tragic și nu sunt comic și nimeni nu este așa nu
nu sunt colorat ci doar
un sistem de referință care umblă tehui

de la mine de pe mine din mine lucrurile se văd mereu
altfel și atunci poezia mea este
expresia gradului meu de
instabilitate

nu să faci semnul e bine poezia e ca un
țânar-armăsar care
aruncă din șa pe cine
nu știe a urca drept

banville a spus despre omul baudelaire că
a priceput omul modern se uita la mormântul acestuia și
spunea

despre mine poetul se va spune că
am înțeles greșit axis mundi că nu era verticala locului și
nici așteptarea celui ce mă citește

trebuie să fii tare încăpățânat să spui că
poezia nu este imitație ci
neputință
balconul din care declari lumii că te afli în centru

să scrii poezii poate fi exersat doar dacă ai scaieți sub
călcâie
niciodată nu am știut bine în ce direcție merge luntrea lui Caron

citesc acum
seara
regele ielelor
asa mi-as dori sa scriu primele versuri

Volodia Macovei, Arras, 18 februarie 2012

 

Anunțuri

7 gânduri despre “clipa de sare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s