tu, dominO*

Manuel Marti Moreno

« … Du-te acasă, prostule,
Nu-ţi mai pierde nopţile »
(Cântec lăutăresc)

– Ar fi bine s-o uiţi ! îi spuneam inimii,
uit-o, îţi spun! Îi strigam furios,
aşază lespezi înalte de linişte în urma ei,
uit-o!, suflând încet, dă zbor păpădiei străine …
– Uşor de zis! Mi-a răspuns – nicicând
n-a fost dat nimanui a uita
focul în care piere arzând.

– Uitaţi-o! le strig ochilor – pentru Dumnezeu,
alungaţi-o din lacrimă şi din lumină,
uitaţi-o, vă spun !
– Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina
nu mai găsea drumul spre noi.
Ca nişte afumate răni de glonţ,
spre lume aţinteam
sticloase întrebări încremenite. Doar ea,
buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat,
lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea –
lumini fierbinţi, în mijlocul cărora
tolănită, domneşte.
Nu-ncerca, n-ai cum s-o alungi, orb vei rămâne –
alungă-ţi ochii, lumina,
căci numai o data cu noi
va pleca şi ea de la tine.

– Uitaţi-o, uitaţi-o ! le strig disperat mâinilor,
uitaţi-o, voi, ciudate vietaţi electrice,
liniştitele mele unelte :
de-acum înainte, cuprindeţi vazduhul în braţe,
hărăziţi mângâieri doar obrazului pufos
al poamelor, al pruncilor,
doar întinderii albe a hârtiei,
şi rotunjiţi-vă palmele în jurul mărului
şi-al portocalei,
de-acum înainte, cuprindeţi de mijloc
doar arborele din drum, tăcut şi statornic.

– Uit-o şi tu, îi strig sângelui,
întoarce-te acasă, prostule, adună-ţi apele
în matca lor veche şi, cântând,
lasă unda să-ţi joace în voie
pe prundurile multicolore ale vieţii …
– Zadarnic, zadarnic ! îmi spune
n-ai cum să-ntorci, nu mai poţi alege
unda grăbita a râului
din vânătul val nestatornic al mării
în care s-a pierdut fără urmă …

– Uit-o ! îmi strig disperat mie însumi,
fugi, goneşte, scapără-ţi paşii
departe spre zare, încotro vezi cu ochii,
fugi, nu te mai uita în urmă,
azvârle peste umăr pieptenele :
dese păduri înalte s-or aşterne
între tine si ea!
fugi, azvârle oglinda : lacul întins,
cu nemărginirea-i de ape, va îneca
amintirea ei …

Fug, alerg … Zadarnic alerg, o, zadarnic :
oglinda umedă a lacului
cu ochii ei calzi, luminoşi, mă priveşte,
iar şoapta pădurii adânci mă tot cheamă
cu glasul, cu vorbele ei,
şi toţi arborii, arborii dragi, spre mine întind
o, arborii mereu spre mine întind
braţele ei.

şi-acuma eu, dorindu-ţi drum bun, adun plăcuţele risipite pe patul de fum. niciodată punctele care te-au alcătuit, efemer, nu-ţi vor fi scară între mine şi ieri. dominoul este un joc în care dăruieşti fără să ceri. l-am inventat atunci cînd încrederea şi-a lăsat urma şi umbra la spălat forever. Geo Dumitrescu nu are,-n tine, rimă l-ai folosit şi pe el din rutină şi vină.

adun: felinar, amnar, ieri – mîine, scrum. dau drumul în casă zăpezilor. uit neuitarea amiezelor. zori/ asfinţit, noaptea zilelor, cresc adînc în pămînt pierderea mîntuirilor.

dor de durerile

eu? da!

tu?, nu

vom pleca/ vom veni

află

sau nu

♣/♥

* DOMINÓ, dominouri, s. n. 1. Îmbrăcăminte de bal mascat, în formă de mantie lungă cu glugă. ♦ Persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. 2. Numele unui joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un număr de puncte (de la zero la șase) și pe care jucătorii le combină între ele după anumite reguli. [Acc. și: (2) dómino] – Din fr. domino.

Anunțuri

24 de gânduri despre “tu, dominO*

    1. ok, atunci
      sunteţi deja 2, m-aţi învins şi convins
      de parcă mai aveam nevoie de confirmări
      ce-am vrut, ce-a ‘ieşit’… pagubă-n ciuperci, de nimeni citit… blog aiurit… părăsit şi rănit
      mai există viaţă şi după… şi fără
      să fiţi iubiţi şi citiţi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s