în parcul nostru cresc statui

iarba le sărută pe furiş cînd trece o pasăre cu versuri în cioc tresar

de mult ce-am plîns de mult ce-am nins mă aşaz ca o ghirlandă putredă

nu mi-am iertat ispita de a muri să pot fi iarbă la picioare de soclu

de a  uita pe lîngă plopi cînd însoţeam perechea efemer şi evanescent zădar

de a  găsi cînd am pierdut  veghea

iartă, Îngere mereu,  iartă neuitarea

cînd te uităm şi ne-amintim

doar zilele şi floarea

şi nime nu-i

să-mi mîngîie durerea

că văd statui nu oameni vii şi te îngrop cu marea …

Nu voi mormânt bogat,
Cântare şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Frunzişului veşted
Doar vântul glas să-i dea.
In liniştea serii
Să mă-ngropaţi, pe când
Trec stoluri greu zburând
La marginea mării.

♣/♥

 

Anunțuri

18 gânduri despre “în parcul nostru cresc statui

  1. De cateva zile ma gandesc sa fac un videoclip pentru a-l omagia pe Eminescu, sper sa scap de depresia ce nu-mi da pace.
    Pana atunci iti las ceva mai vechi si-ti recomand ceva frumos

  2. Dacă iubești fără să speri
    De-a fi iubit vrodată,
    Se-ntunecă de lungi păreri
    De rău viața toată.

    Și-ți lasă-n suflet un amar
    Și în gândiri asemeni,
    Căci o iubire în zadar
    Cu moartea-i sor- de gemeni.

    Dar vindecarea la dureri
    În piept, în partea stângă-i,
    De-acolo trebuie să ceri
    Cuvinte să te mângăi.

    Acolo afli adăpost
    Oricâte se întâmple,
    Ca ș-un amor care-ar fi fost
    Viața ta o împle.

    Căci un luceafăr răsărit
    Din liniștea uitării
    Dă orizon nemărginit
    Singurătății mării.

    Și ochiul tău întunecat
    Atunci îl împle plânsul,
    Iar ale vieții valuri bat
    Călătorind spre dânsul.

    Și dau cadențe de nespus
    Durerii tale lunge,
    Pe când luceafărul e sus
    Ca să-l nu-l poți ajunge.

    Zâmbește trist cu raze reci
    Speranțelor deșarte:
    În veci iubi-o-vei, în veci
    Va rămânea departe.

    Ș-a tale zile-or fi cum sunt,
    Pustii ca niște stepe;
    Iar nopțile de-un farmec sfânt
    Ce nu-l mai poți pricepe.

  3. adaugă gîndul meu, năuc, prin parcul … gol de mine
    şi pe Nichita, în salut, murim de vii …
    statuile ne plîng pe noi
    e… deja… mîine :(

  4. Pietrele deschid un ochi de piatra,
    oasele deschid un ochi de os.
    Cite-un bot au ciinii-n loc de ochi, si latra
    din trei boturi, generos.
    E un schimb de ochi mereu în aer.
    Ochiul de pisica trece-n frunze.
    Frunzele fosnesc cu dulce vaier
    în orbitele pisicilor lehuze.
    Eu ramin cu pleoapele deschise, aburite.
    Ochiul meu sticleste-n turnul primariei,
    si, deodata, simt cum prin orbite
    cu un prunc în brate-apar statuile Mariei.

    eu nu am venit cu Eminescu, am adus un „Orologiu cu statui” al lui Nichita. noaptea senină să îţi fie!

    1. şi nici nu ştie,mai nime, ce bine şi în siguranţă cu mine e orice vers
      inimi-i zic,mereu, să se încline mulţumind cu lumine
      oricui vine cu versuri în fereastră v. la mine :)

  5. „Cauţi taine nepătrunse
    Şi cu slovele lor strimbe
    Ai vrea lumea să se schimbe.
    Nu e carte să înveţi
    Ca viaţa s-aibă preţ ¬
    Ci trăieşte, chinuieşte
    Şi de toate pătimeşte
    Ş-ai s-auzi cum iarba creşte.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s