Salută sentimentele, din partea mea, e dimineaţa în care nu mă (mai) trezesc
din partea ta, salutînd, îngheţul săvîrşirii transformat în acel cuvînt.
Nu am ce să las, urmele umbrelor tac, alunecînd mă desprind
nu am venit, nu am rămas, nu am plecat.
sărut, amintirea care nu s-a întîmplat
eu
„Începutul – dacă am crede că se poate găsi vreodată
începutul unei întîmplări – că se poate urca
de-a lungul braţelor de ape lente care încercuie
vreun timp, vreun loc sufletesc ( aşa cum, mult timp,
au căutat izvoarele Nilului – şi nici atunci
nu l-au găsit decît pe un bătrîn cu barba învălmăşită
în junglă, şi s-au mulţumit să-i strîngă doar mîna –
şi despre izvoare nu s-a prea aflat cine ştie
ce ) – începutul, deci, ar fi ca o scenă neutră
dintr-un roman modern – un roman cu prea mulţi
oameni care, la sfîrşituri de săptămînă,
pleacă din capitală să stea o după- amiază
şi încă o zi întreagă sub un aer înalt, şi pe lîngă
ierburi suflate de vînt. Adică, într-o după- amiază
cu soare mat, oprit printre nori, să stai nemişcat
şi vremea alunecă în jur – şi vorbele sunt vătuite,
ca într-o cameră prea mică, prea scundă, şi ai vrea
să spui, să încerci să explici – şi se fac,
cuvintele, de scamă – şi se sfîşie – şi pe urmă chiar vezi
că nici nu te ascultă. Timpul trece lunecător,
de o parte, de alta. Şi e ca şi cum ai fi într-o carte
în care ai vrea să stai o vreme, alături de nişte fiinţe
prea triste. Numai că orice carte
e o minciună. Vremea de aici, care-ţi trece alături,
e altceva.”
Da, timpul curge lunecator si noi uitam sa mai zambim, macar intr-un coltisor al sufletului…
Fara tristete asa de des, sa se scurga usor in aburi de nor…
Iti las niste zambete largi, alergandu-se zglobiu in perechi de cuvinte peste miristi aurite cu iz de toamna :)
le-am primit, pe ele zîmbetele, şi-acuma mă joc amestecîndu-le-n rîsetele mele cu toamna
Aseara am avut cateva momente cam proaste si mi-am reamintit ca moartea face parte din viata.
Mi-am amintit intrebarea:Daca ai afla brusc ca azi vei muri,ce s-ar intampla?Ce ai face?
As trai ca si cand ar fi ultima mea zi.
Sa ai un sfarsit de saptamana foarte frumos, CELLA!
ţi-am cam zis părerea mea, la tine… şi … eu doar trec p-aici
Am ajuns sa ma uit la propriile amintiri ca la vitrinele acelea orbitor luminate de prin muzeele de stiinte naturale. In fiecare din ele ma revad pe mine intr-un anumit stadiu de evolutie ..
Versurile tale mi-au intarit senzatia.
… de la o vreme scrii versuri ‘in forta’. Sau mi se pare mie?
muzeele nu-s de mine. am văzut cu pasul ‘cîteva’ şi m-am bucurat că s-a întîmplat
versuri ?, nu… adică nu eu … toamna