alfabet într-o lume fărădecuvinte- unde dacă tot m-am trezit alcătuiesc cărămida

Picasso, cum ştii, început şi sfîrşit… rotind pătrate-n spiralele de(spre) care mereu… nu s-a vorbit

dorm, drumului…

“Dragă Titus, tot m-ai întrebat pe cine am iubit eu cel mai mult în viaţa mea ca mulier-mulieris. Grabnic îţi răspund: ultima mea dragoste a fost o femeie din secolul al XVI-lea. Era înaltă, subţire ca un deget al lui Jupiter arătând bolta. Blondă, tunsă scurt, puţin rârâită şi puţin bâlbâită. O băgasem în seamă cu privilegiul unei lecturi scrise în literă gotică. Am tras-o din manuscris şi am sărutat-o, după care, spre mirarea mea, cartea cea veche a luat foc din senin. Îi ştiu şi numele, dar nu ţi-l spun. Ea se va naşte peste trei sute de ani din nou. Mă va scoate din cartea cu litere aldine, mă va săruta şi cartea va lua foc. Dar tu mă ştii cum sunt! Poate odată ne vom naşte împreună în acelaşi timp. Să vezi ce ghinion pe mine: atunci vom fi frate şi soră! uită-te şi tu la faraoni! Ce proteste funerare sunt mormintele lor! În rest, dragă Titus, află despre mine că sunt în formă…  Ave! Nicetas” (Vietate VIII – Ianus Bifrons).