deşertul, deocamdată

Furia este doar frica iluziei de neputinţă. o să treacă aşa cum nisipul munte a fost, poate, odată

shakespeare, shakespeare, multe drumuri avem de (stră)bătut şi toate-s umblate de fiare

nu-ţi face sălaş în efemeritatea altuia, mereu o să doară şi opt şi nouă

-89-

Zi că m-ai părăsit pentru vreo vină,

Şi voi susţine cum că ai dreptate;

Zi-mi şchiop, şi glezna n-o să mă mai ţină,

Şi-nvinuirea nu ţi-o voi combate.

Mustrări nici pe departe nu-mi poţi face,

Spre-a-ntemeia schimbarea ce-o doreai,

Pe cît îmi fac eu însumi; iar de-ţi place,

Nu te mai ştiu; ca pe-un străin mă ai.

În cale nu-ţi mai ies; din graiul meu

Iubitu-ţi nume n-o să mai răzbată,

Să nu fac rău cumva, profan ce-s eu,

Şi să trădez că ne-am iubit vreodată.

De dragul tău cu mine-s în ruptură:

Nu-l pot iubi pe cel ce-ţi iscă ură.

Anunțuri

10 gânduri despre “deşertul, deocamdată

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s