podul cu POEŢI s-a dărîmat la mine-n pridVOR, daţi cărămizile din mînă-n mînă- sufletele, nu

şi aici, doar, stau

Nu am motive dar sunt bine cu mine. asta se traduce, într-o limbă ciudată, că uneori preţ de o miime de ceva îmi pot îngădui să-mi las garda jos şi să-mi odihnesc fiecare os. ştiind cît de puţin rămîn suspendată unei astfel de stări închid ochii pedinlăuntrului şi-mi trimit Îngerul să cumpere ţigări. aleg cu ce mi-a mai rămas dintre mine şi eu sentimentul curcubeu şi primesc să citesc scrisorile din triajul lui poate : plouă!

aziul e mîinele- ieri, noi- voi, adică euVoi– în culori

imagine şi text

nu-i atît de uşor cum s-ar putea crede să te eliberezi în tine şi să poţi pluti golit de orice. cine spune- că- da minte şi eu cred doar ce nu pot pipăi ori cu auzul vedea. stau ori poate păşesc adînc în înalt dar vreau să dau culori desprinse din alb.

doar cîteva:

roşul meu, special,  împletit din revărsatul de zori al Apusului Anei mele dragi, Shaynei şi lui Teo – că mi-a ‘dăruit-o’, Alice Georgianei, lui Alin şi Rodicăi, Rokssanei şi lui Androxa,  pe care aşa-i simt şi văd cu ochii mei ciudaţi- virtuali

albastrul– care mă transformă din abur în nor şi ploaie. pot fi, lui, iar cînd nu fulg(uiesc) trist şi strig şi dorlor!- umeri(lor) mei mereiI… din trecutul… viitor

Gabriela, Găbiţa, ZINCA!Vania şi DoamnA ANAmereu– nerenunţînd la gîndulcă vom (re)vedea Sankt Petersburgul visului meu, Mirela, Omu’ Daurel şi  Nea Costache, Manolita şi Mana, OanA mea specială şi Ada cea încă nespusă dar  , Adrian, PrimaDona şi Al2lea mereu , Elisei– draga dragelor … dintre florile gîndului meu

Carmen, Cati Mama Nineta, Trex !, Andreea, Isabelle, Crina, Cora Mikka Madi şi Onu, Simona, Sibilla, Floris şi Belle

despre care veştile nu-mi mai ajung dar le ţin, chipuri de suflet, lîngă pervazul virtual al ferestrei albastre cu amintire dragă de floare de tei presărată cîndva pe drumuri comune, ale lor şi-ale mele, prin ţoţi ele/ei

VERDELE este pentru acei în care CRED cu toată puterea simţurilor mele speciale

EI nu au o anume culoare dar îi văd în toatele din inima mea căreia ei îi scriu atingînd-o doar şi mereu prin cuvinte care ajung la mine- vorbe… asta înseamnă să te pocnească în plexul solar literele

MARIUS şi GEORGE unele-n altele ohuri şi ahuri şi în a şi în u, acolo unde consoanele nu ajung doar setea nepotolită de poeme este şi rămîne- drum

ION ! şi EXCOGITATUL ! cei mai … le-aş zice speciali dacă n-ar fi atît de… ‘plecaţi temporar/ temporal’

ANCA şi MASKIROVKA pentru care… cuvintele mele sunt sărace şi dacă le-aş spune ar părea cerşetorind pe uliţi degeaba, cumva ireale…

DIANA, IRINA, FLAVIUS, PAUL, ANDREI

mai am! dar culorile celor pe care nu-i ‘pomenesc’ sunt culorile ochilor mei- schimbătoare- că-s doar ale noastre

eu şi ei

pedinlăuntrul sufletului doar unora li se dau chei

respiraţi împreună cu mine, dacă puteţi, şi citiţi POEZIE !. din culorile toate o imensă culoarE albă o să, poate, vedeţi

am promis să împărtăşesc BUCURIA şi aşa am să şi fac:

NICHITA a ajuns- mulţumesc! acasa-i în palmele mele- n-ai să poţi şti niciodată cum suflet de OM–  şi, împreună demîine construim pod cu poeme şi maluri legăm deznodînd orice semn. avem amnar care-i, poate nu ştiţi, (şi) stîlp de casă. vom rămîne-n bătătura sufletelor care ne-or primi să le fim frate pe-o prispă de seară între gene ce au bătut cu tălpile goale drumul de mătasă.

unul cum doar împreună ştim şi putem

daţi cărămizi din mînă-n mînă

păşim!

Eu sunt un mare Dom care dorm

Eu sunt o mare stea care, A.

Degeaba curgeţi voi, le-am spus

celor care curgeau,

Degeaba aţi fost, le-am spus celor

care erau.

.

Nu există un viitor al trecutului.

Nu se poate spune ce-ar fi fost

dacă ar fi fost.

Singurul lucru din viitor

nu există încă.

.

Şi tot n-am să fiu iubit

pentru că laşitatea

este zidul cel falnic şi de granit

.

– Dar tu, tu ce faci ?

zise Îngerul…

– Ce să fac,

trec !…

auzi-L pe Nichita cum îşi alintă nemurirea… pune-L la treabă Sfinte că MĂREŢIA FRIGULUI frînge-n culori

pîine şi apă, tuturor!

62 de gânduri despre “podul cu POEŢI s-a dărîmat la mine-n pridVOR, daţi cărămizile din mînă-n mînă- sufletele, nu

  1. :) nu pot să spun nimic… Eu încă mă uimesc de felul tău de a scrie.
    Mulțumesc pentru culori. Să-ți fie sufletul colorat ca un curcubeu, mintea lină ca marea în apus, sufletul ușor ca un nor!

    1. eu scriu ? :)
      te preţuiesc tare mult dar te tac adînc
      eşti cucurbeică-n pumni de privighetoare… zboară, cîntă!
      noi, te-om citi

  2. Daca esti bine cu tine, esti bine si cu restul. Mi-a trebuit mult sa constat ca numai cand suntem bine cu noi insine, reusim sa fim bine si cu restul. Si reciproca. Ai, ai, iar e in coada de peste!

        1. e unicul ‘semn’ pe care-l chiar trăiesc
          el ne uneşte împlinindu-ne-n simplitatea cea mai alambicată în care fiecare suntem altfel
          una fiind toţi

  3. Meditatie,

    Sfios, inchid ochii,
    Incerc sovaielnic, sa mi te-n chipui.
    Cum arata, Doamne?
    Din ce vibratii, i-alcatuita?
    Zadarnic, te plasez in matricea vetii.
    Aluneci.
    Cu mine te joci,
    De-a poetii.Obrazul mi-atingi,
    De rima ta fina,
    Soptindu-mi alene:
    Asteapta, tu suflete
    In curand, fi-va lumina.

    Madi si Onu

  4. Suntem ca „doua culori ce nu s-au văzut niciodată,…” dar se atrag, amestecandu-se… Si asta o spun eu, „Luna in camp”, cea care aduce cu ea mereu, ca o „leoaica tanara-iubirea”.
    Si-apoi, cine stie, poate ne-om „vedea din ce in ce mai des, eu la o margine-a orei, tu – la cealaltă, ca două toarte de amforă” si numai cuvintele vor zbura intre noi,..
    Ce bine ca esti, Cella! :) Si da… ce-ntamplare ca sunt! Ce mirare!
    Multumesc!

        1. pu(iu)
          nu-i ‘-ură’, măi :-P e ‘-ceală’
          simte diferenţa că altfel dau cu păpădii în tine de te vede cerul în care nu crede nime :)

          1. Cella, nu știu ce se întâmplă, cred că se întrerupe legătura, că nu mai înțeleg ce spui… deci să trecem la păpădii…

            1. nuuu…
              ziceam, lămurit, că nu-i pupătură ci pupăceală
              păpădiile, am învăţat la ‘şcoală’ , sunt perfecţiunea efemerului… pe cînd cer este doar un neutru care nu există oricît am crede în efemer :)

              legătura e în poteca de munte… pe creste! ;)
              adică: păşeşte!

              1. Amicițește-ți spun
                pupăceala nu-i semn bun
                Mai bună-i o pupătură
                De-acolo din bătătură.

                Poteca-i cu speranțe
                ce duc în sensul păpădiilor
                spre cerul de pe creste
                în ciuda durerilor…

  5. Iti multumesc ca mi-ai gasit un loc in curcubeul sufletului tau ! Na, ca m-ai facut sentimentala ! Si cam ai motive…

  6. Si daca sufletele insele sint grele si de nedistinst dintre caramizi? al meu stiu ca e. e timp deja de cand am uitat cum e sa te dezlegi de tine in tine insuti, cum e sa fii tot tu, dar netautologic inauntrul tau…caramizi date din mana in mana, poate asa sufletul meu scapa la altii..

    1. eşti printre cei cîţiva care ştiu
      putem ! … hai să … cărămidă cu încă o cărămidă
      trebuie să (ne) fie greu pentru a (ne) părea uşor

  7. Ah, ce bine mă simt într-un POMELNIC…al celor vii, mai ales că este scris cu atâta har. Asta m-a făcut să mă întreb cum mi-ar sta într-un pomelnic al celor morţi, sau nu-mi voi găsi locul în nici unul?

  8. Multumim, Cella, din punctul meu de vedere tu esti adevaratul artist. Nici unul nu avem culoarea si sufletul tau.

  9. cea dintre primii gratulati si apropiati raspunde printre ultimii
    (sperind, totusi, ca nu este pt ultima oara)
    ieri, da, ieri 1 Aug, cu gindul la pinguinul tenor din Labrador, ma intrebam privind
    cum
    ‘ prelung cerul cadea
    ceva se surpa în noi se naruia’
    ma intrebam daca ceea ce iiuneste in mintea mea pe cei doi ne-a–parte

    o fi cumva
    ‘firul de singe care îmi iese din buzunar’

    si pina voi reusi sa re(de)Vin, poate ma lasi sa raman in culoarea mea preferata….

    1. precum vezi, draga mea, eu n-am voie să am bucurii virtuale :(
      mi s-a readeverit ce ştiam şi n-am să repet exerciţiul de împărtăşire decît, poate, cînd altceva- altcumva

      tu eşti mereu draga mea :)
      în toate culorile

  10. Draga mea, iti multumesc pentru aura de albastru cu care m-ai invaluit! :)
    Si pentru ca nimic nu-i intamplator, exact cand am vazut lumina miezului zilei, pentru intaia data…

    „Frunza verde de albastru,
    mă doare un cal măiastru,
    pe care mă ţin călare
    cu capul la cingătoare,
    cu călcâiul la spinare
    şi cu ochiul în potcoave,
    şi cu inima-n silabe
    de mă duc mări, mă duc
    ca toamna frunza de nuc…”

    Incet, se tes firele aurii ale vibratiilor peste timp.

    Sa-ti fie bine cu tine, cu mare drag te regasesc!

    1. ce BUCURIE îmi faci, draga mea, ce BUCURIE
      nu-ţi ştiu mulţumi, pe măsură, dar te ţin îmbrăţişată strîns în gînd bun

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s