tocmai am visat !, of

Normal, pentru mine care mă ştiu adînc nevisătoare, că m-am speriat şi, doar pentru autoverificare, am deschis cartea de visE- (poemul avertismentelor telepatice) să-mi treacă de spăimîntătură şi să nu mă las alunecatĂ în cine mai ştie ce ave(î)ntură

******

Dacă visezi că te-ai trezit din somn şi, în vis, nu reuşeşti să îţi aminteşti visul pe care tocmai l-ai avut în somnul din vis, nu trebuie să visezi că te impacientezi din cauză că nu reuşeşti să visezi că îţi aminteşti ceea ce ai visat. Un somn bun este numai acela în care visezi că dormi fără vise.

Împăcată cu neobişnuita întîmplare am scris s.m.s. că mi-am schimbat culoarea şuviţei care nu mai e verde şi asta în limbajul nostru cotidian îţi confirma că m-am îndrăgostit şi poţi să-mi trimiţi flori am pregătit toate ghivecele aşa cum ne-am înţeles la despărţire. iarna e lungă, îmi stă bine fără breton, uită-mă

bucurie! 

Anunțuri

6 gânduri despre “tocmai am visat !, of

    1. :))) cred că nu, Gabi, dar ‘mă ţin tare’
      o prietenă dragă, care tocmai a fost la mine, îmi zice ‘cititoarea perfectă
      singurul lucru pe care-l fac e să neg cantitatea

    1. dacă ai putea simţi bucuria ce mi-o faci
      cineva chiar a găsit una dintre cheile spre mine, tu!
      cele 5 vise din gîndul meu cînd am scris, cu multă amărăciune, că-mi stă bine fără breton… şi tu ai înţeles… şi m-ai făcut să zîmbesc: nu, nu-mi stă bine fără, îl păstrez
      II. Eram aşezat în metrou în faţa unei femei pe care altfel nu aş fi remarcat-o, fiindcă la oprirea trenului ea se ridică şi spuse privindu-mă: „Viaţă vegetativă”. Ezitai o clipă, eram la staţia Trocadéro, apoi m-am ridicat, decis s-o urmez.

      În capătul scărilor, eram pe o câmpie imensă pe care se desfăşura o zi verzuie, foarte grea, de sfârşit de după-amiază.

      Femeia mergea înainte pe câmpie fără să se întoarcă şi în curând un personaj foarte îngrijorător, cu alură atletică şi având o şapcă pe cap, îi vine în întâmpinare.

      Acest om se îndepărtase de o echipă de jucători de fotbal compus din trei personaje. Ei schimbară câteva cuvinte fără să mă bage în seamă, apoi femeia dispăru şi eu rămasei pe câmpie să privesc jucătorii care-şi reluaseră partida. Încercai şi eu să prind mingea, dar… n-am ajuns decât o dată la ea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s