poţi– este ce vrei tu(? oare)
poţi ce vrei! … dar… vrei tot ce poţi?
ia-o în braţe … este o iubită, înfrunt-o luptînd cu ea. poate fi ‘stăpînită‘?
cine eşti tu fără ea ? ia-i apa şi dă-i lumea înlănţuită în ‘putere’. are ceva ?
Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare?”
O întreba în şoapte într-o zi.
„Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare – care-o fi”Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolaciţi de flori.Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :
„Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an?”
„Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare…
Cea mai frumoasă scoică din ocean”…
Ştiu că poezioara aceasta poate părea ‘uşurică’… ca apa grea
mie, nu! Radu Stanca
p.s.- singura dată cînd puteai avea o undă fugară asupra mea a fost atunci cînd
încă întrebai, şi pe mine, „- tu, poţi fi ploaie ?”
cum să vezi că, fulguind, plecam răspunzînu-ţi (definitiv- nicicînd)
– OCEAN !
–––––––––
sunt UŞI pe care le deschizi cu multă bucurie
li se potriveşte să spui mereu ‘uşi deschise’, mereu, în păreri de ziduri
nu-s
poţi îmbrăţişa apa ?
ţine-o strîns şi sărut-o din (pe) partea mea
Poti, daca-i gheata…,
eh!, injinerii… hi, hi, hi
ce-i gheaţa, pod de flori?
Îţi mulţumesc că mi-ai deschis uşa şi mi-ai trecut pragul. :)
Venirea ta este oricând o bucurie.
Cât despre corabia cu flori… am aşteptat şi eu un an, dar nu pe continent, chiar pe-o insulă… :)
chiar daca m-am retras,motivat, din multe mi se intimpla rar sa-i ocololesc pe cei pe care-i pretuiesc (fara vorbe mari ori de circumstanta)
la mine Diana blogrollul este cu rost
doar netul, uneori, face fite
ca acum cind, iar, mi-a halit diacriticele
despre corabie pot spune multe…
nu mai astept iar insula s-a scufundat … iubesc un plaur … nu astept nimic … fac pluta si dorm zborul
Poezia asta imi place teribil, se numara printre preferatele mele. De altfel, am si folosit cateva versuri intr-o miercuri…
foarte rar imi spune cineva ca-i place ceva aici
intelegi de ce imi ingadui, acum, o mica bucurie… pentru care iti multumesc in felul meu
cind ma aleg… ele… poemele… spun mult mai mult si, intotdeauna, dincolo de cuvinte
le scriu Ingerii despre mine iar eu, doar, le marturisesc
sunt umilul pretext al lor… voua
dorind doar, daca se poate, sa nu gresesc
Sarut mana, Cella.
Am venit sa ma impartasesc din ambrozia poeziei.
Aici la tine e totul ametitor: insule plutitoare, oceane de flori, usi secrete spre fericire.
Eu as trece peste orice prag.
că bine zici
ameţita şefă a locului tocmai mătura pragul
(nu de alta da-s şi cam împiedEcată de la o vreme)
de bun venit! :)
Şi mâine, când din te miri ce motive, îţi va căşuna să te întristezi şi să lăcrimezi (ba că nu ştiu cine ţi-a furat diacriticele, ba că prietenii sunt nişte uituci şi nu pricep nimic, ba că una, ba că alta), atunci ce text din Radu Stanca ne vei (re)cita? De exemplu pe ăsta:
Îmi trebuie o nouă suferintă
Ca să mă pot deprinde cu uitarea,
Căci în furtună numai o furtună
Astîmpară, pe stînci, descatusarea.
Îmi trebuie-o durere fără seamăn,
Durerea veche să mi-o pot înfrînge,
Căci numai cînd voi plînge în tăcere
Pentru tăcerea ta nu voi mai plînge.
ş.ş.m.d.
Ă? Tot Radu Stanca e…
Sărut mâna, Cella, nu găsii altă modalitate mai deşteaptă de a mă băga şi eu în seamă decât acest mod mizerabil de a fi o javră răutăcioasă, bazându-mă pe marea ta capacitate de a ierta despre care cred că are o limită totuşi…De o mie de ori iertare dacă am depăşit-o, promit că nu mai fac…
sunt o mare ticăloasă, ştiu!, mă ierţi ?, te roooggg :)
aşa ce-mi place să fiu trasă de urechi că nu mă potolesc nicînd