Numai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare*

În orice clipă ştiu numarul exact al oamenilor de pe glob: eu şi ceilalţi.

Prostul nu se prezintă. Se divulgă.

Când ţi-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ţi fie şi mai dor.

Frontierele lumii se trag cu cerneală şi se scriu cu sânge .

Când mi-a murit primul câine, l-am plâns ca pe-un prieten. Şi când mi-a murit primul prieten, am urlat ca un câine.

Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.

Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.

Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.

De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?

Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.

În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează “vezi rândunelele se duc”.

Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.

O idee bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.

Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.

Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.

Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.

Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.

E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.

Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.

Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa.

Laşitatea este sentimentul care n-are nici măcar curajul să spună cum îl cheamă.

Dragostea.. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.

Femeile nu înşeală, compară.

Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.

Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.

O plantă care provoacă insomnii unora: laurii altora.

Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter.

Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare.

Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.

Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.

Amintirile unora se numesc remuşcări.

Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le
scutură din când în când.

Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.

Cu vremea să mergi în pas, nu la pas.

Una e să crezi şi alta e să fii credul.

Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici..

Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de caracter şi apoi una de educaţie.

Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde.

Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.

Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una singură, o duci la gură?

Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe .

Bănuiala e serviciul de spionaj al oamenilor neînarmaţi pentru viaţă.

În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.

Meridianele: bretelele globului pământesc, ca să nu-i cadă ecuatorul în vine.

Era atât de urât, încât atunci când se strâmba, părea mai puţin urât.

Când priveşti marea, gândul o ia în derivă.

Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu mă cunoşti şi eu nu te recunosc.

Poţi să fii într-o ureche şi totuşi foarte serios la treabă: dacă eşti ac.

Noaptea, viteza gândului circulă în “ani-întuneric”.

Când porcul trece de trei sute de kilograme încetează de a fi porc. Devine “exponat”.

Uneori te uiţi fără să vezi şi, alteori, vezi fără să te uiţi.

Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi?

Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.

Dragostea a murit în clipa când rămâi singur în doi.

Unui măgar, când îi spui asin, este ca şi cum în loc de “mă”, i-ai spune “domnule”.

*cu voia dumneavoastră, TUDOR MUŞATESCU

Se învîrte Lumea Mea cu Mine şi ameţesc mai mult decît limita admisă

– pauză – plzzz

Însemnarea aceasta zăcea cumva de mult prea multă vreme în cămara locului şi mă cam încurcam în ea de fiecare dată cînd intram să iau ba un borcan de murături suprarealiste, ba o dulceaţă de poezie clasică, ba… cam orice.

Mi-am zis să o şterg. Adică să fug de ea, de el (de zîmbet), de mine.

Ruşinată dar nu prea adînc în sus recunosc: am lăsat-o acolo să-şi găsească şi loc şi timp

ŞI ce să vezi: uite-o!

Adică plec, iar, şi vin şi vin şi plec de zici că-s marfar în tranzit p-aici şi pe oriunde da’ vă rog multtt dacă aveţi o conexiune pentru mine la Bruxelles să-mi trimiteţi un mail cît fac schimb de ecartament şi locomotivă pufff pufff

URGENT!

-staţionez-