orizonturi

Urmează plecarea, gabriel, suntem pregătiţi: am ştiut totdeauna că niciundele-i mereul aici

Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te păstra
Înaintea ochilor, pe imensul cadru de zapadă,
Ca un perete pe care schiază
Gîndurile noastre de iarnă.
Din fuga trenului ai zărit
Prin nămeţi un vînător.
A apărut întîi puşca întinsă – Tocmai ochea

Un fulg de zăpadă.
O bubuitură şi toată iarna
S-a năruit din cer, îngropîndu-l în zăpadă.
Copacii parcă plecaseră şi ei
Să hăituiască Bărăganul
(“Bărăgan” – loc unde viscoleşte,

Aşa se traduce, din cumană.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar aşa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

Iată-ne, aşadar pierduţi în deşertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai şi provocat.
Ai dorit atîta să ningă, ştiai ca fenomenul ţine
De concentrarea ta… Şi te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreşte.
Roşeaţa din obraji colorează peisajul. Ai febră?
“Nu, dar vreau să colorez peisajul”.

Foloseşte rujul, mai bine.
Tu eşti de ţinut într-un castel
Pe-o iarnă ca aceasta, cu clopoţei la fulgi.
Şi eu să vin la tine
Într-o sanie trasă de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un ţurţur imens,
Să urc şi să cobor, că e alunecos,

Şi iar să dau să mă caţăr… şi tu să-mi arunci
Nişte pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcîndu-mă
Să-i dau pinteni
Şi să apar sus, c-o floare de gheaţă
In mâna. “Unde e geamul?
Să-ţi plantez pe el această

Floare de gheaţă.”
“O, ador florile de gheaţă”, să zici,
“Unde-ai gasit-o?” Hai să ieşim puţin.
“Unde, iar afară? Iar în zăpadă? Iar în tren?
Iar vagon neîncălzit?”

Eu sînt un om de interior,

Pentru ca sînt numai suflet
Şi sufletul e de interior.
Sînt un om de budoar, de stat între perne,
Printre cărţi, printre rujuri…
Tot ce emană căldură
Şi intimitate. Pune-mă la o masă de restaurant
C-o suta de inşi în jur,

Care se uită la tine
Şi îngheţ.
N-am ce să-ţi spun, parcă nu ne mai cunoaştem.
Tu îmi citeşti începutul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe mişcarea de la colţul ochilor
Şi “Hai să mergem”, zic.
“Unde?”

În castel. Ştiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasă de cerbi.


Tot în tren sântem? Tot.

11 gânduri despre “orizonturi

  1. Si eu sunt un om de interior, ca sa zic asa,imi place doar in castelul meu printre castelani.Pe unii ii cunosc, pe altii ii stiu din vedere, cu altii intrun vorba si ma minunez ca-n castelul meu unii chiar traiesc.

  2. eu am inteles ca atunci cind zaresti scrisori in spre orizonturi, ai vrea sa ti se respecte linistea [cea de interior, doar ?]

    ma retrag incet cu gindul spre niste scrisori-surpriza… [cine stie cind voi avea curajul sa le deschid catre alte zari? le-am gasit printre doua sine care duceau niciunde]

  3. „perete pe care schiază
    Gîndurile noastre de iarnă”.

    Un perete interesant de care as vrea sa ma apropii ca de o miscatoare si alba oglinda

    1. „Cât de greu să descoperi, Ce uşor să învenţi, Pentru un rege mort Mii şi mii de regenţi, Pentru-o singură lună, Mii de lacuri întinzi;
      Îmi e sete de mine Şi beau numai oglinzi. Mii de vorbe ţipate Pentru-un sens care piere; Îmi e sete de somn, Îmi e somn de tăcere”-Ana Blandiana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s