iluziile

 

să aşezăm visele în loc luminat, cald şi curat, cu flori satinate la cap … somn bun! sicriu de alun

ele or să ţipe o vreme, speriate, noi o să le minţim dibaci cu funde colorate în scrum

apoi, o să ne vedem de drum,  înţelepţi şi caşti ‘caşicum

 

C-un brâu încinse viaţa mea

Emily Dickinson

C-un brâu încinse viaţa mea.
Din copci sună a plâns.
Apoi măreţ el s-a-nturnat
Şi veacul meu l-a strâns,
Grav, ca un domn ce-ar fi primit
Hrisov de împărat.
De-atunci sunt nour printre nori,
Un lucru închinat.
Nu prea departe totuşi ca
Să vin să robotesc,
În jurul horei celorlalţi;
Ici-colo să zâmbesc,
Acelor vieţi ce-o clipă stau,
Şi-o văd pe-a mea, şi-o cheamă –
Chemări – ştii pentru cine-n veci,
N-aud, nici iau în seamă?

(Traducere de Maria Banuş)

plouă, eu sunt cumplit de meteosensibilă şi
de la o vreme de vreme nu-mi mai pasă şi
intraţi, staţi, plecaţi şi
poate doar treceţi- plouă printre minne şi 
voi chiar dacă mai vin, rar, sunt mereu plecată şi 
nepăsarea e ca o transă...
şi?

p.s.- o voce de catifea, din offf,
îmi trimite parfum de trecut: şşş'i atât de departe în ce?, a fost

şi...
ai atâta dreptate
"aprilie înmulţeşe moartea-
primăvara îşi îneacă-
 eroii 

un steag de plumb-
este purtat de- 
de o mână ce nu a- 
îmbrăţişat niciodată"
Anunțuri

20 de gânduri despre “iluziile

  1. Pai… daca le asezam (visele) acolo unde zisesi, le mananca viermisorii, gandaceii si alte furnicute. Noi cu ce ramanem? Cu visele altuia? Adica sa traim bine?

  2. E mult prea trist, Cellla. Chiar daca afara e frig si ploua, e primavara totusi. Pentru mine primavara inseamna renastere. Hai, zambeste, si maine va fi o zi. Nu te vreau asa trista! Zambesti?

    1. păi… eu zâmbesc mai mereu, Cati, dar cumva ‘în cunoştinţă de cauză’ şi zâmbetul se preface în colţ ciobit de surâs

  3. Imi place mult Emily, e frumoasa si tristetea lirica, dar ramane o tristete, Cella. Uite, semnez si eu petitia alaturi de Cati, pentru zambetul tau :)

    1. ca să te citez ;) „Iluzia zilei de mîine mă părăseste pe neaşteptate pentru a face loc unei linişti electrizante de cîteva secunde, timp în care pot asculta cum ţi se prelinge zîmbetul printre genele pe jumătate închise. ”
      tare mi-ar place să pot ‘sări’, măcar o dată, rostul
      pentru că ştiu(?) că nu se poate(?)

  4. „Dacă sigur, viaţa ta s-ar sfârşi,

    A ta e şi a mea,

    Aş fi sărit ca seminţa din copac

    Să gust eternitatea.

    Dar acum, orice ignorant din depărtarea

    Incertei aripi a vremii,

    Mă incită, ca spiriduşul albinii,

    Să nu stau locului.”
    ………………..

    Si nu STA locului…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s